Contractul a fost semnat de conducerile celor trei companii, în prezenţa premierului Victor Ponta, de ministrul Economiei, Varujan Vosganian şi de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă şi de şeful ANRM, Constantin Duţu.

Noua strategie de a implica Romgaz în explorarea perimetrelor de gaze naturale din Marea Neagră alături de companiile care deţin deja licenţele a fost promovată de Guvernul Ponta.
"Am vrut ca implicarea Romgaz să fie un subiect mai important decât un simplu acord comercial. Am vrut să transmitem, prin prezenţa mea, a miniştrilor, câteva mesaje. În primul rând, interesul şi atenţia specială pe care autorităţile române le acordă punerii în valoare a zăcămintelor de gaz şi petrol din zona Mării Negre. Confirmă interesul şi sprijinul pe care îl acordăm companiilor, dintre cele mai importante din lume, ExxonMobil şi OMV, referitor la operaţiuni onshore şi offshore. Aş vrea ca, prin acest eveniment, să reiterez încă odată o schimbare de abordare – promovarea şi încurajarea investiţiilor străine, alături de promovarea companiilor româneşti cu capital autohton. Evenimentul demonstrează un potenţial important al sectorului energetic şi ne dă speranţe că implicarea Romgaz într-o formulă avantajoasă şi sustenabilă din punct de vedere economic reprezintă o oportunitate pe care companiile o vor folosi la maxim", a declarat, miercuri, Victor Ponta, la semnarea contractului.
Romgaz este una dintre cele mai mari companii deţinute de statul român. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii FMI, autorităţile de la Bucureşti şi-au luat angajamentul de a lista pe bursă compania de stat şi să vândă o participaţie minoritară pe piaţa de capital.
Citiţi şi: Cât "aur negru" se ascunde în Marea Neagră
