Romgaz s-ar putea lista în noiembrie la Bucureşti şi la Londra sau Varşovia

Compania Romgaz ar putea avea parte de o listare duală în luna noiembrie, respectiv pe piaţa de la Bucureşti şi la Londra sau Varşovia, a declarat, joi, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie, la a treia ediţie a Conferinţelor Energy Business Summit

‘La Romgaz lucrurile sunt în grafic, în timp, toate procedurile prealabile sunt îndeplinite. În noiembrie suntem hotărâţi să lansăm listarea Romgaz, iar acolo lucrurile sunt ceva mai simple, cel puţin în piaţa de capital Romgaz este percepută ca un foarte bun plasament şi pentru investitorii români şi pentru cei internaţionali. Suma la care ne aşteptăm pentru pachetul de 15% este puţin cam mare pentru posibilităţile pieţei de capital din România’, a spus Dumitraşcu.

Potrivit acestuia este vorba despre o sumă de peste 600 milioane euro.

‘Puneţi în balanţă şi faptul că listarea Romgaz vine la o lună jumate, două luni, de la listarea Nuclearelectrica atunci gândim că succesul listării depinde de o listare duală şi analizăm două opţiuni respectiv o listare pe Bursa de Valori Bucureşti şi o listare alternativă fie la Londra, fie la Varşovia şi suntem în faţa în care facem analize de context şi strategice. Mai ţinem cont de un aspect. Listarea la Londra ar plasa Romgaz într-un mare conglomerat de listări în zona energiei, gazelor, petrolului. Tehnic Romgaz nu este cunoscută pe piaţa din Londra şi atunci ar trebui să faci o listare printr-un instrument secundar, este vorba de certificate şi prin intermediul certificatelor să faci plasamentul. Constatăm că legislaţia românească prevede acest mod de listare dar legislaţia secundară nu tratează modul de impozitare şi atunci avem discuţii cu Finanţele dacă pot rezolva acest aspect până în toamnă. Plasarea pe Varşovia ar fi un dezavantaj din punct de vedere strategic, e o piaţă apropiată Bursei de Valori din Bucureşti dar este o piaţă aglomerată, interesantă Varşovia, o piaţă de capital efervescentă ajunsă la maturitate’, a explicat oficialul Departamentului pentru Energie.

Potrivit acestuia, un alt avantaj ar fi faptul că Romgaz ar putea să intre în indicele Bursei de la Varşovia, ceea ce ar da vizibilitate.

‘Încercăm să creăm un mecanism alternativ astfel încât acţiunile subscrise la Varşovia să se întoarcă ulterior şi să lichidizeze piaţa de la Bucureşti. Trebuie luată în considerare o listare duală dacă vrem un succes cu Romgaz’, a precizat Dumitraşcu.

Romgaz este o societate pe acţiuni de interes naţional, în care statul este acţionar majoritar, fiind reprezentat de Ministerul Economiei. Compania face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale.

Din 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de le Iernut, cu o putere instalată de 800 MWh, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

SURSA: Agerpres