Romgaz și OMV Petrom vor începe să extragă gaze naturale din Marea Neagră. Ministrul Energiei a spus când se va întâmpla

Sursă: Dreamstime

Ministrul Energiei consideră că odată ce țara noastră va începe extragerea de gaze naturale din Marea Neagră va putea deveni independentă din punct de vedere energetic. De asemenea, Virgil Popescu speră ca Uniunea Europeană să includă energia nucleară, cât și gazele naturale pe lista investițiilor verzi pentru ca România să-și poată asigura investițiile necesare.

România ar putea deveni aproape independentă din punct de vedere energetic când Romgaz şi OMV Petrom vor începe să extragă primele cantităţi de gaze naturale din Marea Neagră, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Chiar dacă o decizie finală de investiţii nu a fost luată încă, Virgil Popescu este optimist că gazele naturale din Marea Neagră vor începe să fie extrase peste cinci ani, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi pe an.

„Dacă decizia de investiţii va fi luată anul următor, aşa cum îmi doresc, judecând după discuţiile pe care le-am avut cu Romgaz şi OMV Petrom, investiţiile ar dura 4-5 ani şi vom începe să extragem gaze în 2026”, a spus Virgil Popescu într-un interviu acordat Euractiv.

Romgaz ar putea primi aprobarea în CSAT la începutul lui 2022

Romgaz a anunţat recent că acţionarii săi au aprobat preluarea participaţiei deţinută de grupul american ExxonMobil la perimetrul Neptun Deep, care, potrivit unor estimări, ar conţine rezerve de gaze de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. Tranzacţia are nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, însă Virgil Popescu speră că va fi aprobată în primele luni din 2022.

În urmă cu o săptămână, CEO-ul de la OMV Petrom, Christina Verchere, declara că aprobarea amendamentelor la Legea offshore până la finalul anului este vitală pentru ca gazele din blocul Neptun Deep să fie extrase.

„Dacă legea nu va fi modificată până la sfârşitul anului, acest lucru va întârzia decizia finală de investiţii pentru anul 2023”, a subliniat Christina Verchere.

În interviul acordat Euractiv, Virgil Popescu s-a declarat optimist că modificările legislative vor fi adoptate rapid.

„Discutăm amendamentele la Legea offshore în coaliţie. În curând vom prezenta modificările în Parlament”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul, optimist că energia nucleară și gazele naturale vor fi incluse pe lista investițiilor verzi

Referindu-se la taxonomia UE privind investiţiile verzi, Virgil Popescu s-a declarat optimist că, atât energia nucleară, cât şi gazele naturale vor fi incluse pe lista investiţiilor verzi, dar a adăugat că şi o decizie negativă nu va modifica planurile României de a investi în gaze naturale.

România insistă însă pe includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi pentru a-şi asigura investiţiile necesare, a spus Virgil Popescu. „Ar trimite un semnal pieţei că gazele naturale pot fi în continuare finanţate, că gazul natural amestecat cu hidrogenul poate fi în continuare finanţat. Este un semnal către investitori că pot continua cu investiţiile în acest segment”, a apreciat ministrul Energiei.

Comisia Europeană ar putea dezvălui în data de 22 decembrie planul său cu privire la includerea sau nu a gazelor naturale şi a proiectelor din domeniul energiei nucleare pe lista investiţiilor „verzi”.