Producătorul naţional de gaze Romgaz a depus o ofertă pentru vânzarea unei cantităţi de gaze de 318.000 de MWh, pe platforma de specialitate a bursei OPCOM, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul bursei.
Preţul cerut de Romgaz este de 90 de lei pe MWh, uşor mai mare faţă de cel reglementat al gazelor de producţie internă pentru clienţii noncasnici, care în prezent a ajuns la 89,4 lei pe MWh.
Licitaţia va avea loc pe data de 23 iulie, iar perioada de livrare a gazelor este 1 – 31 august 2014.
Pe de altă parte, furnizorul de gaze E.ON Energie România nu a reuşit în această săptămână să cumpere gaze pe bursa OPCOM, după ce a depus două oferte de achiziţie a unei cantităţi totale de 106.000 de MWh, la preţul de 85 de lei pe MWh, respectiv 82 de lei pe MWh, adică mai mic decât cel reglementat.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 35/2014, începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România au obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului intern.
Acelaşi act normativ prevede faptul că şi furnizorii de gaze sunt obligaţi să vândă şi să cumpere de pe bursă o parte din gazele comercializate în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018.
Potrivit unui ordin al ANRE, pentru perioada 15 iulie – 31 decembrie 2014, fiecare producător sau operator economic afiliat acestuia din sectorul gazelor naturale are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate pentru vânzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială.
'De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin', precizează ANRE.
Totodată, până la data de 31 octombrie 2014, ANRE va elabora metodologia în baza căreia se va stabili obligaţia producătorilor şi furnizorilor de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, cu începere din anul 2015 până la data de 31 decembrie 2018.
SURSA: Agerpres