Documentul prevede măsuri concrete pentru sprijinirea cetăţenilor români de etnie romă, în special cei ce s-au întors şi se vor întoarce din alte state ale Uniunii Europene, să fie sprijiniţi, pe termen scurt, în perioada 2011-2015.
„Romii au nevoie de locuri de muncă, de locuinţe, educaţie şi ajutor pentru îngrijirea sănătăţii”, a spus şeful ANR, el subliniind că este aşteptată în acest sens o colaborare din partea mai multor instituţii ale statului.
La rândul său, ministrul Muncii a arătat că pentru punerea în practică a protocolului este necesară participarea a şapte minstere, care şi-au exprimat deja acordul în acest sens.
În perioada următoare va fi creată o unitate mobilă care va fi prezentă în judeţe, întrucât Protocolul este gândit cu derulare teritorială. În plus, Agenţia Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza informaţiilor primite, va contacta direct, prin agenţiile judeţene, persoanele de etnie romă care s-au repatriat, oferindu-le locuri de muncă corespunzătoare şi să nu aştepte o solicitare din partea acestora.
Romii întorşi în ţară din UE vor fi sprijiniţi de statul român
17 noiembrie 2010, 12:25
Ultima modificare în 17 noiembrie 2010, 14:25
Romii întorşi în ţară din alte state ale Uniunii Europene vor fi sprijiniţi de statul român, potrivit unui protocol semnat miercuri între ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ilie Dincă.
Etichete: romi
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook