Grupul Rompetrol consideră că datoriile către statul român au fost stinse în totalitate, a declarat directorul financiar al Rompetrol, Dmitry Grigoryev, vineri, la o conferinţă de presă.
‘Rompetrol şi-a stins obligaţiile de plată către statul român în totalitate. Statul român a devenit acţionar minoritar la Rompetrol Rafinare. Ne-am păstrat o poziţie clară de la început, iar acum ne-am asumat obligaţia voluntară să răscumpărăm acel pachet minoritar, în condiţiile pieţei. Noi nu mai datorăm nimic statului român’, a afirmat acesta.
Rompetrol a înregistrat în primul trimestru din 2011 o cifră de afaceri consolidată de peste 1,07 miliarde dolari, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Pierderile companiei au fost reduse de la 57,3 milioane dolari, în primul trimestru din 2010, la 11,3 milioane dolari, în primele trei luni din 2011.
SURSA: Agerpres