„Rompetrol Moldova, parte a Grupului KMG International, aniversează 20 de ani de la înfiinţare, perioadă în care şi-a consolidat prezenţa şi a devenit cel mai important furnizor de carburanţi, la nivel naţional. În prezent, compania numără peste 1.000 de angajaţi, având o contribuţie totală la bugetul de stat al Republicii Moldova de peste 733 de milioane de dolari în cei 20 de activitate”, a transmis compania.
Rompetrol Moldova a fost înființată în anul 2002. În cei 20 de ani de activitate, a comercializat un volum de peste 2,8 milioane de tone carburanţi, din care aproximativ 1,2 milioane doar în ultimii 5 ani. Această evoluţie a fost sprijintă şi de programul de extindere şi modernizare a rafinăriei Petromidia Năvodari, care este cea mai unitate de profil din România şi una dintre cele mai complexe din regiunea Mării Negre, de la 3,5 milioane la peste 5 milioane tone.
„O direcţie strategică în dezvoltarea Rompetrol a vizat şi extinderea reţelei de distribuţie în Republica Moldova, de la 7 unităţi în 2007, la 78 în 2017, respectiv 96 de staţii de carburanţi cu 84 de magazine în prezent. Până la finele anului, compania şi-a propus să deschidă o nouă benzinărie Rompetrol în zona capitalei Chişinău, unde operează peste jumătate dintre staţiile sale”, a mai precizat compania.
Este cel mai mare furnizor de produse petroliere din Moldova
Compania și-a dezvoltat propria sa de distribuție carburanți și, în același timp, și-a extins activitățile de wholesale şi de aprovizionare cu carburanţi a partenerilor locali din diverse domenii de activitate (agricultură, transporturi, constructii, etc).
Prin cele două depozite de carburanţi din Chişinau şi Giurgiuleşti (unde este operat şi unicul port din Republica Moldova cu capabilitate de încărcare/descărcare a navelor maritime), subsidiara Grupului KMG International a ajuns cel mai mare furnizor de produse petroliere din Moldova, cu o cotă de piaţă de circa 40% pe segmentul de wholesale şi peste 25% în retail.
„Rompetrol a devenit un factor de stabilitate în cei 20 de ani de prezenţă în regiune şi în Republica Moldova, atât prin investiţiile, locurile de muncă, contribuţiile la bugetele locale, relaţiile comerciale, cât şi prin asigurarea de produse petroliere la cele mai înalte standarde de calitate. La acestea se adaugă respectarea angajamentelor faţă de clienţi, autorităţi şi partenerii de afaceri, o continuă dezvoltare a produselor şi serviciilor oferite, implementarea de noi concepte pentru staţiile Rompetrol şi o aliniere constantă la trendurile tehnologice, aspecte care au poziţionat Rompetrol drept cel mai mare şi important furnizor de carburanti în plan local”, a declarat Valeriy Yugay, director general al Rompetrol Moldova.
Potrivit companiei, alți factori care au contribuit la succesul acesteia au fost introducerea de noi modalităţi de plată (cardul Rompetrol în 2008), de lansarea gamei de carburanţi Efix (2008 în Republica Moldova), dar şi alinierea la noul concept al staţiilor, dezvoltat şi implementat de Grup începând cu 2013 în România şi transferat din 2015 şi în Republica Moldova.
Rafinăria Petromidia Năvodari este parte a KazMunayGas
Rafinăria Petromidia Năvodari de la malul Mării Negre este una dintre cele mai moderne din regiune. Alături de rafinaria Vega Ploieşti, reprezintă peste 40% din capacitatea totală de rafinare din România. De asemenea, este cel mai mare producător intern de carburanţi auto şi de aviatie, dar şi unic producător de polimeri şi produse speciale (bitum, hexan, solvenţi, combustibili de încălzire). În cei 15 ani de când este parte a KazMunayGas, Petromidia a procesat o cantitate totală de peste 74,5 milioane de tone de materii prime (3,8 milioane tone in primele noua luni ale acestui an), din care circa 65,3 milioane de tone de ţiţei.
Această procesează în special ţiţei de tip KEBCO (Kazakh Export Blend Crude Oil) din Kazahstan, cu încărcare în terminalele onshore şi offshore din portul Novorossiysk şi cu descărcare în portul Midia, direct în parcul de rezervoare ale acesteia. Prin KMG Trading – divizia de trading (comerţ) cu materii prime şi produse petroliere, grupul are experienţa şi capacitatea de a identifica și a asigura aprovizionarea cu ţiţei a rafinăriei Petromidia, în orice context.