Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului Rompetrol, a înregistrat în primele nouă luni din 2011 o cifră consolidată de afaceri de peste 3,79 miliarde dolari, în creştere cu 40% faţă de nivelul obţinut în perioada similară din 2010, potrivit datelor publicate pe BVB.
În aceeaşi perioadă, compania a realizat o creştere atât a rezultatului operaţional (EBITDA), de la un nivel negativ de 6,76 milioane dolari în primele nouă luni ale anului 2010 la 42 milioane dolari, precum şi a rezultatului net, de la o valoare negativă de 139 milioane dolari la o valoare negativă de 113,3 milioane dolari.
Aceste rezultate vin pe fondul evoluţei pozitive a unor indicatori specifici industriei petroliere (marja de rafinare, cotaţia produselor petroliere) şi a îmbunătăţirii activităţii operaţionale a companiei şi reducerea consumurilor tehnologice.
Totodată, printre factorii externi care au influenţat semnificativ rezultatele se regăsesc atât evoluţia cotaţiei ţiţeiului (+45%) şi a produselor petroliere (+40% pentru benzine, +45% pentru motorine), implicit a costurilor aferente asigurării capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, dar şi impactul unor indicatori macroeconomici interni precum rata inflaţiei în România, în scădere cu 65% faţă de indicatorul înregistrat în acceaşi perioadă din 2010.