Grupul Rompetrol are în vedere construirea a 150 de staţii de carburanţi în România, în următorii 3-5 ani, astfel încât cota de piaţă a companiei să crească la 35 la sută, de la 25% cât este în prezent, a declarat joi, la Petromidia, directorul general executiv al TRG, Zhanat Tussupbekov.
‘Compania intenţionează să construiască 350 de benzinării în regiune. România va fi piaţa principală, dar vom construi şi în Turcia, Ucraina, Georgia, Republica Moldova. Pe teritoriul României vom construi circa 150 de benzinării în următorii ani. Programul este gândit pe 3-5 ani. Planurile noastre vizează creşterea cotei pe aceasta piaţa la 35%’, a explicat Tussupbekov.
Acest program de construire de noi benzinării a fost determinat şi de faptul că, în urma modernizării rafinăriei Petromidia, producţia de motorină va creşte de la 1,5 milioane tone la 2,5 milioane tone, iar cea de benzină de la 1,3 milioane tone, la 1,4 milioane tone.
Grupul Rompetrol a finalizat programul de creştere a capacităţii rafinăriei Petromidia, proces în urma căruia producţia de motorină urmează să crească cu 6%.
Finalizarea programului de modernizare a rafinăriei Petromidia va fi punctul de plecare pentru următoarea etapă în dezvoltarea Grupului Rompetrol, şi anume consolidarea şi extinderea prezenţei Rompetrol în bazinul Mării Negre şi Mării Mediterane, dar şi accesul pe noi pieţe – Ucraina, Turcia, Balcani.