Compania de servicii la sondă Rompetrol Well Services a consemnat anul trecut pierderi nete de 3,75 milioane de lei, de circa şapte ori mai mici faţă de cele 29,62 milioane lei din 2015, conform datelor remise miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
"Activitatea operaţională a companiei a fost în mod real afectată de contextul economic global în industria de petrol şi gaze, factorul determinant fiind scăderea drastică a preţului petrolului brut. Efectele scăderii preţului petrolului – amânarea proiectelor importante de explorare şi producţie a hidrocarburilor, convenţionale sau neconvenţionale, reducerea investiţiilor, diminuarea severă a cererii pentru servicii la sondă – s-au resimţit din plin şi în pieţele pe care este activă compania. Prăbuşirea preţului barilului de petrol a generat efecte în lanţ, principalii operatori petrolieri reducându-şi semnificativ bugetele operaţionale şi de investiţii", au arătat reprezentanţii companiei.
Cifra de afaceri netă a Rompetrol Well Services a fost de 31,106 milioane lei, cu circa 38% mai mică faţă de cea din anul anterior.
La 31 decembrie, compania avea datorii totale de 10,999 milioane lei, din care 10,084 milioane lei datorii pe termen scurt.
RWS oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale. În ultimii ani, compania a furnizat serviciile sale pentru peste 40 de companii petroliere şi contractori de foraj din România, Europa de Est, Kazahstan, Irak, Iordania şi Turcia. RWS oferă suport tehnic şi supervizează toate serviciile în derulare pentru operaţiunile sale din Europa şi Asia Centrală.
AGERPRES