Rompetrol Well Services a realizat un profit net de 6,615 milioane lei în primul trimestru din 2013, dublu faţă de cel raportat pentru aceeaşi perioadă a anului 2012, de 3,195 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.
Cifra de afaceri netă s-a ridicat la 25,696 milioane lei, în perioada ianuarie – martie 2013, în creştere cu 38% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Veniturile din exploatare au însumat 26,128 milioane lei, în primele trei luni din acest an, în timp ce cheltuielile din exploatare au totalizat 19,243 milioane lei.
Compania are datorii totale de 14,534 milioane lei, la finalul primului trimestru din 2013, iar datoriile pe termen scurt se ridică la 11,122 milioane lei.
Capitalul social al Rompetrol Well Services se ridica, 31 martie 2013, la 194,55 milioane lei, din care 147,89 milioane lei reprezintă capitalurile proprii.
Sursa: Agerpres