Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva scoate la vânzare pentru populaţie 65.833 de brazi pentru Sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, din speciile brad şi molid, o cantitate cu 20% mai mică decât în 2011, preţurile de valorificare fiind similare cu cele din anii trecuţi, respectiv între 10 şi 30 de lei, fără TVA.
Potrivit informaţiilor Romsilva, în 2012 RNP are posibilitatea de a recolta şi valorifica pe piaţa internă un număr de 65.833 pomi de Crăciun, din care din specia brad 34.067 bucăţi, în condiţiile în care anul trecut regia a scos pe piaţă 82.104 pomi de Crăciun, din care 44.026 bucăţi au fost din specia brad.
Preţurile de vânzare către populaţie şi agenţi economici sunt de 10 lei la pomii de Crăciun cu o înălţime între 0,7 metri şi 1,3 metri, de 20 lei la pentru cei situaţi între 2,01 şi 3 metri, pentru specia molid, şi între 20 lei la pomii de Crăciun cu o înălţime între 0,7 – 1,3 metri şi 30 lei la cei situaţi între 2,01 şi 3 metri din specia brad. Preţurile nu includ TVA. Solicitările pentru exemplare cu înălţimi mai mari de trei metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţul se aprobă de fiecare direcţie silvică în parte, pornind de la tariful minim de 20 lei/metru.
Romsilva precizează că brazii vor fi recoltaţi din regenerările naturale cu o densitate excesivă, prin efectuarea de operaţiuni ce au ca scop crearea unor arborete durabile, ce urmăresc promovarea speciilor adaptate condiţiilor staţionale, precum şi din culturi specializate de unde se recoltează an de an pomi de Crăciun, în vederea satisfacerii nevoilor populaţiei în perioada sărbătorilor de iarnă. Valorificarea acestora se face de către direcţiile silvice din cadrul regiei, prin ocoalele silvice din subordine.
Pentru evitarea tăierilor ilegale, cât şi a comerţului ilegal cu pomi de Crăciun, Romsilva împreună cu Poliţia Română, Jandarmeria Română şi Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Cinegetic desfăşoară acţiuni comune în fondul forestier, pe drumurile publice, în locurile de vânzare, ca şi în anii anteriori, pentru prevenirea şi sancţionarea unor astfel de fapte. Acţiunile de control privind modul de comercializare a pomilor de Crăciun au ca obiect atât pomii de Crăciun din producţia internă cât şi pe cei aduşi din import.
Romsilva nu îşi propune să acopere necesarul de brazi pentru Crăciun deoarece sunt agenţi comerciali care aduc pomi din import, dar şi proprietari privaţi de păduri care vin pe piaţă cu brazi sau molizi. Pe de altă parte, hipermarketurile şi magazinele de bricolaj sau de mobilă vând pomi de iarnă din import, dar la preţuri mult mai ridicate decât cele de pe piaţa locală. Cei mai mulţi brazi din import vin din Danemarca, Ungaria, Germania şi Polonia, dar şi din Olanda, Austria şi Italia, la preţuri medii de circa 20 de euro.
Sursa: Agerpres