Compania Romstal Leasing a finantat anul trecut 4.650 de contracte de leasing in valoare de 139,2 milioane de euro, in crestere cu 93% fata de anul 2005, informeaza un comunicat al companiei. Valoarea bunurilor finantate in 2006 a ajuns la 116,8 milioane de euro, fiind in crestere tot cu 93% fata de anul 2005. O crestere semnificativa a inregistrat leasingul imobiliar, ce a reprezentat 6% din totalul finantarilor, fiind incheiate 48 de contracte in valoare totala de 9,5 milioane de euro.
“Romstal Leasing a finalizat anul 2006 intr-un ritm crescator, sustinut de ofertele avantajoase din punct de vedere al costurilor si conditiilor de finantare oferite in mod constant pe parcursul anului. Deschiderea noastra pentru a finanta o gama larga de bunuri, inclusiv terenuri, imobile cu destinatie comerciala sau rezidentiala si acoperirea la nivel national, ne-a adus avantaje importante in 2006”, a declarat Ionut Chirila, Director Marketing Romstal Leasing.
Planurile companiei pentru anul 2007 cuprind obtinerea unei cote de piata de 4,6% si o crestere a numarului de contracte mai mare decat ritmul prognozat pentru piata de leasing, care se situeaza la 15-20%. In ceea ce priveste piata, compania se asteapta la o incetinire a cresterii pe segmentul auto, in schimb mizeaza pe potentialul leasingului imobiliar, care, potrivit companiei, ar putea atinge in 2007 o cota de circa 7-8% din totalul pietei din Romania, se mai arata in comunicat.
Romstal Leasing are o retea de 20 birouri teritoriale localizate in Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Braila, Brasov, Constanta, Cluj, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Piatra Neamt, Ramnicu Valcea, Sibiu, Suceava, Targu Mures, Timisoara, Focsani. Pana la finalul anului 2007, Romstal Leasing intentioneaza sa isi extinda reteaua teritoriala cu inca 12 birouri locale.
La finalul anului 2006, KBC, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrala si de de Est a achizitionat pachetul majoritar de actiuni in cadrul Romstal Leasing pentru suma de 70 de milioane de Euro. Tranzactia urmeaza a fi finalizata in luna martie a acestui an.
Romstal Leasing IFN are o experienta de peste opt ani pe piata romaneasca, si detine potrivit propriilor estimari o cota de piata de 4,2% ocupand locul cinci in topul societatilor de leasing din Romania intocmit de ASLR (Asociatia Societatilor de Leasing din Romania). Romstal Leasing IFN finanteaza in sistem leasing financiar autoturisme, autoutilitare, motociclete, vehicule comerciale grele, echipamente si imobile.
Sursa: Capital 29 Ianuarie 2007