Oficialii Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piaţa locală, intenţionează să concedieze 500 de angajaţi şi să lanseze un serviciu de televiziune prin Internet (IPTV), până la sfârşitul acestui an. „În 2008, numărul salariaţilor a fost redus cu circa 2.000 de poziţii, iar în acest an planul prevede disponibilizarea altor 500 de angajaţi, adică aproximativ 5% din total, a declarat Yorgos Ioannidis, şeful Romtelecom. La finel
Oficialii Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piaţa locală, intenţionează să concedieze 500 de angajaţi şi să lanseze un serviciu de televiziune prin Internet (IPTV), până la sfârşitul acestui an.
„În 2008, numărul salariaţilor a fost redus cu circa 2.000 de poziţii, iar în acest an planul prevede disponibilizarea altor 500 de angajaţi, adică aproximativ 5% din total, a declarat Yorgos Ioannidis, şeful Romtelecom. La finele lunii iunie, operatorul avea 10.230 de salariaţi.
Yorgos Ioannidis a adăugat că, în cadrul negocierilor cu sindicatele din Romtelecom pentru contractul colectiv de muncă 2009-2010, s-a agreat să nu se aplice majorări salariale în următoarele 12 luni.
Altfel, Romtelecom se pregăteşte să lanseze, cel mai probabil până la finele anului, serviciul de televiziune prin Internet (IPTV), care va fi disponibil în oraşele unde există condiţiile tehnice optime pentru livrarea acestuia.
Ioannidis a evitat să dea amănunte despre oferta comercială, dar a menţionat că tariful serviciului IPTV va fi superior celui practicat pentru Dolce, serviciul de televiziune prin satelit. De asemenea, şeful Romtelecom a spus că operatorul va fi prezent pe piaţa serviciilor de televiziune de înaltă definiţie (HD) în următoarele 12 luni, oferta comercială urmând să includă 8-10 canale TV.
SURSA: Mediafax