Romtelecom, liderul pieţei de comunicaţii fixe din România, a înregistrat în primele trei luni ale anului venituri de 194,8 milioane de lei, în scădere cu 3,3%, şi a pierdut 8% din numărul total de linii fixe, faţă de primul trimestru din 2009.
„Scăderea veniturilor din primul trimestru reflectă în principal o scădere de 12% a veniturilor din servicii tradiţionale de voce, cauzată de o reducere de 4% a ARPU (venitul mediu pe utilizator – n.r.) şi de pierderea a 8% din numărul total de linii fixe faţă de primul trimestru din 2009”, se arată într-un raport al companiei OTE, acţionarul marjoritar al companiei.
Numărul liniilor fixe a coborât cu 7,9%, de la 2,93 milioane la 2,7 milioane, în timp ce, pe segmentele de internet şi servicii de televiziune, baza de clienţi a Romtelecom a crescut semnificativ.
„În aceste condiţii dificile, Romtelecom a reuşit să limiteze scăderea veniturilor la numai 3,3% în primul trimestru al anului 2010, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Rata profitabilităţii a fost afectată negativ în timpul acestui trimestru de o creştere semnificativă a costurilor generate de conţinut şi a provizioanelor operate pentru restante”, potrivit lui Yorgos Ioannidis, directorul general Romtelecom.
„Cele mai recent lansate servicii au înregistrat rate de creştere încurajatoare, cu peste 4.000 de clienţi atraşi în aproximativ 3 luni de la lansarea parţială a serviciului Dolce Interactiv, peste 8.000 de clienţi care folosesc tehnologia VDSL pentru Internetul de bandă largă în cele 10 oraşe în care această este disponibilă şi aproximativ 40.000 de abonaţi la servicii mobile, inclusiv Internet mobil, înregistraţi la sfârşitul primului trimestru din 2010”, a mai spus Ioannidis.
Astfel, numărul clienţilor companiei pe servicii de Internet (DSL şi mobile data) a urcat cu 18,5%, de la puţin peste 700.000 la finele primului trimestru al anului trecut la peste 830.000 la 31 martie 2010, iar totalul abonaţilor la serviciile TV (televiziune prin stalit – DTH şi televizune prin broadband – IPTV) a crescut cu 23,4%, de la 724.545 la 893.757.
SURSA: Romtelecom