Fostul monopolist al pieţei de telecomunicaţii româneşti a ajuns la momentul în care eforturile de restructurare a businessului ar trebui să dea primele roade.
Cine a pariat acum trei ani că bătrânul dinozaur al telecomunicaţiilor româneşti, fostul monopolist Romtelecom, nu se va mişca destul de sprinten în acomodarea la noile realităţi ale pieţei trebuie să îşi reconsidere poziţia. Şi, evident, să-şi reajusteze strategiile de dezvoltare.
După ce a ratat, etapă cu etapă, toate schimbările majore de pe piaţă, începând cu neprezentarea la startul competiţiei pe piaţa serviciilor de internet şi culminând cu eliminarea de pe segmentul telefoniei mobile a Cosmorom, operatorul de telefonie fixă părea condamnat. Dar, ceea ce au reuşit ca manageri americanul James Hubley – restructurarea completă a proceselor de business şi intrarea pe noi segmente de piaţă – şi grecul Yorgos Ioannidis – redefinirea relaţiei cu clienţii şi a calităţii serviciilor – au schimbat la faţă complet fostul monopolist. Şi i-a stopat declinul, după ce pierduse într-un singur an, 2006, aproape 20% din piaţă. „Luna noiembrie a anului trecut a fost prima din ultimii trei ani când am înregistrat creştere netă de clienţi – adică numărul clienţilor noi a fost mai mare decât numărul clienţilor care au decis să renunţe la serviciile de telefonie fixă de la Romtelecom“, spune Cătălin Dima, legal and corporate affairs manager al companiei.
În a doua jumătate a anului trecut, numărul de noi abonaţi a crescut cu mai mult de 110% faţă de prima parte a anului, numărul de deconectări a scăzut cu aproape 50%, traficul în reţea a crescut cu 85%, iar conexiunile broadband ADSL au crescut cu 119%. Strategia Romtelecom, de a ataca competitorii UPC şi RCS-RDS chiar pe segmentele lor tradiţionale, serviciile de transmisie de programe TV şi internet, a dat roade.
Totul vine însă cu un preţ. Operatorul a trebuit să investească masiv în reţea, aproximativ 200 de milioane de euro anul trecut, iar anul acesta profitul va fi foarte subţire, dacă nu egal cu zero. Iar 2008 este chiar anul în care acţionarii se pregătesc de listarea companiei la bursă, într-un moment nu tocmai fericit, dacă privim din perspectiva evoluţiei cifrelor. „Listarea la bursă este o decizie care aparţine acţionarilor, nu managementului. Din punct de vedere al managementului, există un efort de pregătire a unei potenţiale listări, în care se regăseşte şi actualul proces de creştere a eficienţei în companie“, s-a mărginit să declare Cătălin Dima. Efortul se traduce însă prin disponibilizarea, în acest an, a 2.500 de angajaţi.
Prin urmare, Romtelecom s-a angajat nu doar într-un proces de regândire a businessului fără întoarcere, dar şi într-un „dans“ în care o slăbire oricât de mică a tempoului poate avea repercusiuni serioase. UPC s-a angajat la rândul ei în restructurări şi pune accent pe creşterea calităţii serviciilor, investind zece milioane de dolari în noul sistem informatic de centralizare a datelor clienţilor şi un call-center unic. Iar RCS-RDS are ambiţia să devină un furnizor integrat de telecomunicaţii, adăugându-şi în portofoliu servicii de telefonie mobilă la tarife foarte agresive, ofertă valabilă însă doar la pachet cu cea de telefonie fixă sau internet.
Următorul pas, televiziune prin internet
Va rezista Romtelecom la ritmul pe care chiar compania l-a impus pieţei? Cum va ataca în continuare? Răspunsul este IPTV – servicii de televiziune prin internet, o investiţie aflată în pregătire, testele pentru noul serviciu fiind programate pentru acest an. Acestea ar putea fi urmate până la finele anului şi de un posibil „soft-launch“ (lansare parţială, pentru un segment restrâns de clienţi). „Ţinând cont de succesul înregistrat de Dolce, IPTV-ul este o oportunitate pentru Romtelecom şi un pas firesc pentru operatorii de telefonie fixă din toată Europa“, mai spune Cătălin Dima. „Indicatorii pieţelor arată că IPTV-ul este o parte importantă din construirea strategiilor operatorilor, dar, ceea ce este chiar şi mai important, schimbă complet experienţa consumatorului de pay TV şi asigură un set nou de servicii de conţinut şi noi oportunităţi pentru modelele de afaceri“.
Romtelecom atacă pe toate fronturile deodată. Un demers dificil, care va fi răsplătit doar dacă nu va slăbi ritmul pe niciunul dintre segmentele de business, în ciuda presiunilor pe care le-ar putea exercita o eventuală listare.
«Facem un efort de pregătire a unei potenţiale listări, în care se regăseşte şi actualul proces de creştere a eficienţei în companie.»
Cătălin Dima, legal and corporate affairs manager, Romtelecom