Licitația a fost organizată pentru 783 localități, împărțite în 7 zone geografice. Romtelecom a fost desemnat câștigător pentru 4 dintre regiuni, iar COSMOTE România pentru 3 regiuni, în toată țara.
“Oportunităţile economice şi informaţionale derivate din funcţionarea unei infrastructuri naţionale de broadband au un potenţial nelimitat. Dezvoltarea regiunilor rurale vizate de acest proiect reprezintă calea sigură spre îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, atât local, cât şi la nivel naţional. Din acest motiv, MSI a prioritizat priectul RoNet şi implementarea acestuia cu ajutorul partenerilor europeni prin fonduri nerambursabile în valoare de 84 milioane de euro. România este astăzi mult mai aproape de standardele pe care şi le propune Uniunea Europeană prin Agenda Digitală, parte a strategiei Europa 2020, “ a declarat Răzvan Cotovelea, Ministrul pentru Societatea Informațională.
La rândul său, Nikolai Beckers, Chief Executive Officer Romtelecom și COSMOTE România, a adăugat: ,,Acest proiect ne dă șansa de a demonstra încă o dată că suntem hotărâți să susținem România și românii să avanseze tehnologic, prin construirea unor noi trosoane de de infrastuctură în zone altfel inaccesibile. Vrem să livrăm românilor mijloacele prin care să experimenteze beneficiile serviciilor telecom și astfel să devină conectați cu întreaga lume.”
Pentru cele 4 zone, Romtelecom va fi finanțat cu aproximativ 37,2 milioane de euro, iar COSMOTE România cu aproximativ 27,9 milioane de euro.
Romtelecom și COSMOTE România vor dezvolta în decursul a 2 ani o infrastructură de tip backhaul pentru implementarea de rețele de mare viteză în zonele rurale fără acoperire pentru servicii de internet de mare viteză. Potrivit contractului, MSI concesionează lucrările companiilor câștigătoare, pentru o perioadă de 18 ani. În acest interval, cele două companii vor asigura, de asemenea, operarea și mentenanța infrastructurii. Infrastructura va rămâne în proprietate publică și va fi disponibilă la nivel wholesale pentru orice operator interesat să furnizeze servicii de internet broadband pentru utilizatorii finali.