Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixă din ţara noastră, va fi listat la bursă în maximum 12 luni, decizia fiind luată de reprezentanţii OTE, MCSI şi Deutsche Telekom în urma unei întrevederi care a durat aproximativ cinci ore.
"Stefanos Theocharopoulos va prelua şi functia de CEO al Romtelecom şi va sprijini MCSI în programul de listare a acţiunilor pe care le deţine la Romtelecom la bursă în termen de un an de zile", a declarat Michael Tsamaz, preşedinte şi CEO al grupului OTE.
"Este pentru prima dată când am reuşit să avem un acord scris cu acţionarul majoritar pentru listarea acţiunilor Romtelecom pe bursă în 12 luni, cu termene foarte clare. Cu argumente şi tenacitate am reuşit să mărim controlul Statului Român asupra contractelor cu valori de peste 500.000 euro care se derulează în Romtelecom şi să se solicite aprobarea Consiliului de Administraţie pentru contractele mai mari de 400.000 euro. Pe viitor, recrutarea directorilor executivi va fi realizată folosind firme specializate de recrutare", a declarat Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor.
Până la data de 1 septembrie va fi selectată banca de investiţii şi casa de avocatură care vor gestiona procesul de listare.
Totodată s-a hotărât ca orice acţiune referitoare la procesul de fuziune al companiei Cosmote cu operatorul de telefonie fixă să nu fie efectuată fără acordul expres al ambilor acţionari.
Acționarii Romtelecom sunt OTE – principalul operator de telecomunicaţii din Grecia – cu 54,01% – și Ministerul Comunicaţiilor şi Societății Informaţionale (MCSI) – 45.99%. Operatorul german de comunicații Deutsche Telekom deține o participație de 30% la compania OTE.