Romulus Varga, unul dintre cei mai cunoscuți criminaliști, se ocupă de cazul Arad. Ce alt caz celebru a elucida
Echipa de investigatori în cazul omului de afaceri Ioan Crișan este condusă de fostul șef interimar al Secției a II-a din Parchetul General, procurorul Romulus Varga. În trecut, acesta s-a ocupat de cazul Elodia și a reușit să obțină în instanță condamnarea lui Cioacă.
Amintim că acesta este fost prim-procuror la Satu Mare. El s-a întors la Parchetul General iar în 2017 a fost promovat ca șef interimar al secției de urmărire penală și criminalistică. Anul trecut, Romulus Varga s-a retras din poziție, după ce ministrul Cătălin Predoiu nu îl selectase în urma interviului.
„Varga este varianta aleasă de șefi, în cazul mașinii aruncate în aer la Arad pentru că este un criminalist foarte bun. Performanța lui ca șef de secție, neconcludentă, nu i-a știrbit din prestigiul de investigator insistent și rapid”, a explicat pentru Libertatea o sursă judiciară.
Când s-a aflat că el se ocupă de crima de la Arad
Într-un articol postat pe site-ul SpotMedia este precizat faptul că dosarul crimei de la Arad a fost preluat de către Romulus Varga.
Răsturnare de situație în cazul Arad! Șoferul de tir care transportă țigări de contrabandă în România este audiat de polițiști.
Se verifică dacă există o legătură între el și crimă, având în vedere faptul că ar fi staționat cu camionul pe proprietatea lui Ioan Crișan.
Polițiștii fac verificări miercuri în blocul de deasupra cafenelei din Arad, ultimul loc in care a intrat omul de afaceri Ioan Crișan, ucis in urma cu 5 zile.
Șoferul unui tir cu țigări de contrabanda este la audieri la IPJ Arad. Se verifică dacă există o legătură între acesta și crimă.
În momentul de față există un cerc extrem de strâns de suspecți, o mulțime de specialiști din Capitală fiind prezenți la Arad pentru a ancheta cazul.
De aproximativ două ore, la Inspectoratul Poliției Județene din Arad este audiat un șofer care transportă țigări de contrabandă în România, fiind cerut chiar și un avocat pentru el.
Din surse apropiate anchetei, este vorba despre șoferul care ar fi staționat cu camionul pe proprietatea lui Ioan Crișan, mai exact la ferma pe care acesta o avea la 11 kilometri de Arad, potrivit Antena 3.
Sursa foto: ISU Arad