Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat că vineri va da în judecată România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană în urma protestelor de stradă, transmite AP.
Compania canadiană susţine că România a încălcat "tratatul de investiţii acordând licenţă şi apoi blocând implementarea" proiectelor "fără un proces echitabil şi fără compensaţii".
Jonathan Henry, directorul general al Gabriel Resources, susţine că firma "a acţionat cu bună credinţă şi a respectat toate cerinţele legale şi ale autorităţilor de reglementare care se aplică în România şi în UE", pentru a obţine permisele pentru mină.
Compania canadiană a obţinut în 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur Roşia Montană, în care Gabriel Resources deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%.
Proiectul ar fi reprezentat cea mai mare mină de aur din Europa iar Gabriel Resources susţine că ar fi injectat până la 24 de miliarde de dolari în economia ţării.
Dar perspectiva deschiderii minei a provocat ample proteste de stradă din cauza folosirii cianurii în procesul de extracţie, astfel încât Guvernul şi-a retras sprijinul pentru proiect în 2014.
România trebuie să răspundă plângerii la începutul anului viitor. Tribunalul va audia părţile în septembrie 2019.
AGERPRES