Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat că negocierile privind rotativa guvernamentală vor fi cu siguranţă reluate, în cazul în care sindicaliştii din educaţiei acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale. Acesta speră ca rotaţia premierilor să aibă loc cât mai repede şi este „foarte pregătit” să preia funcţia de premier. Discuțiile privind această rotație, care trebuia sa aibă loc în luna mai, au fost amânate din cauza grevei profesorilor.
Președintele PSD a afirmat că negocierile privind rotativa guvernamentală vor fi cu siguranță reluate
„Categoric da”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat miercuri la Parlament dacă, sindicate din educaţie acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale, vor fi reluate negocierile pentru rocada guvernamentală.
Chestionat dacă rămâne în vigoare protocolul sau vor fi iar negocieri privind împărţirea ministerelor, liderul PSD a răspuns: „În acest moment, avem un protocol”.
„Nu avem altă decizie care să îl infirme. Presupun că fiecare dintre noi avem dreptul să şi vorbim, să şi negociem.
În acest moment nu sunt discuţii despre modificarea protocolului”, a completat Ciolacu.„În primul rând, să avem închisă greva profesorilor”, a mai precizat preşedintele social-democraţilor.
Întrebat când ar putea avea loc rotaţia premierului, Ciolacu a replicat: „Cât mai repede”.
Marcel Ciolacu e foarte pregătit să preia funcția de şef al Executivului
Chestionat dacă e pregătit să preia funcţia de premier, în cazul în care se încheie greva din educaţie, Ciolacu a răspuns: „După cum vedeţi sunt la fel de activ ca şi până acum. Sunt foarte pregătit şi nu am nicio problemă”.
Liderii coaliţiei de guvernare au decis amânarea discuţiilor privind rotaţia premierilor, care trebuia sa aibă loc în luna mai, în contextul grevei profesorilor care sunt nemulţumiţi de salariile din învăţământ.
Președintele Senatului, Alina Gorghiu, a spus că în cadrul coaliției de guvernare a crescut tensiunea, având în vedere greva generală din educație. De asemenea, nivelul discuțiilor apăsate a crescut, însă este o problemă pe termen scurt.
Președintele Senatului a precizat marți, 30 mai, că rotativa guvernamentală se va face în momentul în care se va putea face, principala prioritate fiind depăşirea grevei din educaţie.
Alina Gorghiu consideră că ,,prioritatea zero este depăşirea grevei din educaţie”, iar ,,această rotaţie la nivel guvernamental se va petrece”
,,Responsabil acum este ca prioritatea zero să fie depăşirea grevei din educaţie şi stabilizarea acestui sector pentru că repet sunt o grămadă de elevi şi de părinţi care astăzi au de suferit. După ce se va stabiliza situaţia din sectorul educaţie sunt sigură că se vor lua şi deciziile politice.
Protocolul este în continuare, această rotaţie la nivel guvernamental e o realitate care se va petrece”, a subliniat Alina Gorghiu.