Puţine cărţi au produs un scandal mai mare decåt „Ce le-a făcut Statul banilor noştri?“, în care economistul american Murray Rothbard dă de pămånt cu multe idei considerate incontestabile. Iată o carte care vă va pune serios pe gånduri. „Ce le-a făcut Statul banilor noştri?“ (Institutul Ludwig von Mises Romånia, 172 pag., 15 lei) este o scurtă istorie a banilor a unui celebru economist american, Murray Rothbard, apărută iniţial în
Puţine cărţi au produs un scandal mai mare decåt „Ce le-a făcut Statul banilor noştri?“, în care economistul american Murray Rothbard dă de pămånt cu multe idei considerate incontestabile.
Iată o carte care vă va pune serios pe gånduri. „Ce le-a făcut Statul banilor noştri?“ (Institutul Ludwig von Mises Romånia, 172 pag., 15 lei) este o scurtă istorie a banilor a unui celebru economist american, Murray Rothbard, apărută iniţial în 1963. Scopul cărţii e mult mai limitat decåt al altora dintre scrierile lui Rothbard, autor a cåtorva lucrări absolut monumentale, precum „Man, Economy and State“ (1962): susţinerea sistemului monetar bazat pe acoperirea monedelor naţionale în aur (aşa-numitul etalon-aur clasic). Ea merită însă citită pentru provocările pe care le lansează, ca şi pentru o excelentă addenda, semnată de Jörg Guido Hülsmann, profesor de economie la Universitatea din Angers (Franţa), care cuprinde o analiză a sistemului monetar european şi a monedei euro.
Trebuie ca, de la bun început, să formulăm două avertismente: în primul rånd, Rothbard aparţine aşa-numitei „şcoli austriece“, un curent de gåndire apărut spre sfårşitul secolului XIX, în care se regăsesc nume celebre ale liberalismului, precum Ludwig von Mises şi Friedrich Hayek. Aceşti economişti au fost adesea criticaţi deoarece resping din start modelele matematice, preferånd să construiască teorii economice pe baza comportamentelor fundamentale ale oamenilor (cum este urmărirea profitului, de exemplu). Evident, acuzaţia cea mai frecventă este că economiştii acestei şcoli fac analize lipsite de fundament şi nu pot face predicţii testabile. Al doilea avertisment se referă la faptul că interpretarea lui Rothbard privind apariţia banilor şi evoluţia sistemelor monetare moderne are la bază un principiu liberal în varianta sa extremă – anume, că proprietatea privată şi o piaţă complet liberă garantează o societate mai bună, ţinta finală fiind nici mai mult, nici mai puţin decåt dispariţia completă a statului.
Inflaţia, o formă nedureroasă şi periculoasă de impozitare
Pentru cititorul romån, obişnuit cu un stat care ia şi pielea de pe tine prin impozitare, cartea lui Rothbard e un deliciu. În viziunea autorului, statul (mai ales prin intermediul băncii centrale) reprezintă un rău în sine şi ar trebui pur şi simplu să dispară. Impozitele reprezintă un furt de proprietate; monopolul instituit de către stat asupra emiterii de monedă, dublat de decuplarea (în 1973) a monedelor naţionale de acoperirea lor în aur, a lăsat cu timpul cale liberă emiterii necontrolate de monedă şi expansiunii creditului, ceea ce a generat, inevitabil, inflaţie, adică reducerea puterii de cumpărare.
În analiza lui Rothbard, legarea monedelor naţionale de etalonul aurului a reprezentat multă vreme un obstacol în calea înclinaţiilor guvernelor de a emite monedă „de hårtie“, adică fără acoperire reală; autorul nu face cine ştie ce exces de amabilitate, caracterizånd tipărirea de bani de către stat – crearea de monedă din nimic – drept „falsificare“. Evident, emiterea de bani fără acoperire nu produce altceva decåt inflaţie, „un mijloc rafinat şi eficient ce permite guvernului dobåndirea unei părţi din resursele comunităţii, o formă nedureroasă şi, de aceea, cu atåt mai periculoasă de impozitare“. Iar prin intermediul pårghiilor monetare de care dispune în mod discreţionar, statul îşi serveşte propria clientelă – fie că e vorba de birocraţie, fie de interese private cu conexiuni la nivel înalt.
Şi totuşi, de ce ar fi mai bun un sistem monetar în care valutele ar avea acoperire (preferabil în proporţie de 100%) în aur? Ei bine, pentru că astfel înclinaţia statului de a da drumul la tiparniţa de bani pentru a finanţa deficite, de pildă, ar fi supuse unui control sever; poţi tipări bancnote, nu şi lingouri de aur. Mai devreme sau mai tårziu, cererea de rambursare prin livrarea de aur contra hårtii de valoare trebuie onorată!
Dacă toate acestea par lucruri prea teoretice, vă asigurăm că nu e deloc aşa. Cartea lui Rothbard nu e deloc aridă, dimpotrivă, e o plăcere să o citeşti – chiar dacă, nu de puţine ori, veţi ridica din språncene.
«Ceea ce doresc guvernele nu este inflaţia de dragul inflaţiei, ci o inflaţie complet controlată şi dirijată de ele.»
(1926-1995)
A fost unul dintre cei mai influenţi economişti ai „şcolii austriece“ şi un exponent de primă mărime al libertarianismului (variantă a liberalismului care pune în prim-plan libertatea individuală). Fost elev al celebrului Ludwig von Mises, apoi „distinguished professor“ de economie la Universitatea din Las Vegas a statului american Nevada, Rothbard este autorul cåtorva lucrări esenţiale de economie, precum „America’s Great Depression“ şi „Man, Economy, and State“.
«Apariţia banilor de hårtie şi a depozitelor bancare, deşi o binefacere cånd sunt acoperite în aur sau argint, i-a deschis guvernului drumul spre controlul absolut asupra întregului sistem economic.»
Noi aparitii
Structura revolutiilor stiintifice
Universul elegant
Big Bang
