Creşterea economică din zona euro ar putea fi „aproape de zero” în acest an, după ce instabilitatea din trimestrul al doilea pune în pericol estimările referitoare la un avans de 1%, a declarat economistul american Nouriel Roubini, care anticipa iniţial un avans de 1%.
Totuşi, grupul statelor care folosesc moneda unică nu riscă reintrarea în recesiune, în pofida deteriorării încrederii pieţei financiare în creşterea economică, într-o perioadă de austeritate bugetară”, a afirmat Roubini la o conferinţă economică care are loc la Aix-en-Provence, în sudul Franţei.
„Având în vedere şocurile economice din ultimele luni, până la sfârşitul anului creşterea ar putea fi aproape de zero”, a afirmat Roubini, celebru pentru prognozele pesimiste şi faptul că a prezis criza financiară mondială cu un an înainte de declanşare.
Estimarea sa iniţială, privind un avans de 1% al economiei zonei euro, coincidea cu cele ale Băncii Centrale Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional.
Corecţiile din ultimele trei luni de pe piaţa bursieră, majorarea spreadului creditelor şi nervozitatea de pe piaţa interbancară sugerează că există preocupări serioase referitoare la creşterea economiei mondiale, a mai spus Roubini.
În opinia sa, creşterea economiei americane ar putea încetini în al doilea semestru la 1,5%, de la 3% în primele şase luni, şi nici perspectivele la nivel mondial nu sunt foarte promiţătoare.
SURSA: Mediafax