În acest moment ne aflăm la mijlocul unei bule care ar putea exploda în 2016,susţine Roubini într-un interviu acordat pentru Yahoo Finance. Acesta a subliniat faptul că această bulă este mai mare decât cea din 2008.
Creşterile economice mici, inflaţia scăzută în mai toate ţările din lume, şi lichiditatea, sunt factori care duc la inflaţia activelor, a mai spus economistul.
"Cred că această fierbere pe care am văzut-o pe pieţele financiare o să continue probabil, de la acţiuni până la credite şi imobiliare, iar în câţiva ani, cel mai probabil, această inflaţie va tinde să devină o agitaţie activă, o bula a creditelor şi orice bulă va sfârşi printr-o explozie şi un faliment", a explicat Roubini, care susţine că vârful acestei crize va fi atins în 2017.
În opinia economistului, investitori ar trebui să-şi facă griji pentru acţiunile subevaluate din SUA în anul viitor ca o creştere a valorii stocurilor, în special în biotehnica, tehnologie şi sectoarele sociale de media.