Rovana Plumb s-a întâlnit, în cursul acestei săptămâni, cu consultanţii pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Operaţional Mediu şi Programului Operaţional Sectorial Transporturi. La discuţii a participat şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

‘Revizuim procedurile de monitorizare, cu accent pe reducerea termenelor de plată şi monitorizarea atentă a întârzierilor şi fluxurilor financiare din proiecte: orice întârziere în plata facturilor de către beneficiar creează probleme în piaţă, care se răsfrâng asupra întregului sistem. Vom lua toate măsurile de remediere, dar cel mai important este să semnalaţi de urgenţă asemenea cazuri la autorităţile de management’, le-a cerut Rovana Plumb celor prezenţi la discuţii, potrivit comunicatului Ministerului Mediului.

Reuniunile au avut ca scop optimizarea colaborării dintre specialiştii din cadrul Programelor Operaţionale Mediu şi Transport, consultanţii care supervizează derularea lucrărilor pe aceste programe şi constructori. Potrivit comunicatului citat, accentul a fost pus pe necesitatea implementării unor măsuri pentru reducerea birocraţiei şi micşorarea termenelor de plată, precum şi pe adoptarea modificărilor legislative necesare în vederea accelerării procesului de absorbţie a fondurilor europene. Totodată, s-au discutat aspecte legate de problemele întâmpinate în procesul de implementare a proiectelor.
Ministrul Rovana Plumb a subliniat faptul că parteneriatul dintre toţi factorii implicaţi este esenţial în procesul de absorbţie al fondurilor europene.

La începutul lunii februarie, ministrul Mediului arăta că ministerul pe care îl conduce îşi propune ca, în 2013, să atragă în jur de un miliard de euro din fondurile europene, în condiţiile în care partea de cofinanţare, în valoare de 300 de milioane de euro, este deja asigurată.

SURSA: Agerpres