'Strategia Naţională privind Incluziunea Socială şi Combaterea Sărăciei (2014-2020), document recent pus în dezbatere publică de către Guvernul României, are drept scop asigurarea de oportunităţi egale pentru toţi cetăţenii, astfel încât aceştia să poată participa la viaţa socială, să fie apreciaţi şi valorizaţi şi să trăiască în condiţii demne. Fiecare ţară şi fiecare guvern trebuie să ia în considerare ca politică de stat aplicarea acelor măsuri menite să combată sărăcia. Dacă liderii politici nu răspund provocărilor generate de acest fenomen, există riscul unor mutaţii politice periculoase. Ştim cu toţii că sărăcia poate crea un teren propice pentru creşterea curentelor extremiste', a afirmat Rovana Plumb, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Potrivit acesteia, introducerea venitului minim de inserţie are ca scop atât mai buna gestionare a sprijinului financiar acordat familiilor cu venituri reduse, cât şi creşterea motivaţiei persoanelor sărace de a se reîntoarce pe piaţa muncii.
"Sărăcia este un fenomen atât de complex şi de grav, încât combaterea ei trebuie să fie o prioritate a guvernanţilor, oricare ar fi ei, dar şi o preocupare permanentă a întregii societăţi", a precizat ministrul Muncii.
România deţine, în perioada 2014-2016, prin reprezentantul permanent la ONU, ambasadorul Simona Mirela Miculescu, preşedinţia Comisiei pentru Dezvoltare Socială, organ subsidiar al Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
SURSA: Agerpres