Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, în cadrul acţiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea şi implementarea dispoziţiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte aspecte ce ţin de activitatea companiei. „Astăzi, 29 ianuarie 2019, Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus Corpului de Control al ministrului efectuarea unei acțiuni de control la nivelul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA – CN APMC. În cadrul acțiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea și implementarea dispozițiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare precum și alte aspecte ce țin de activitatea companiei. După finalizarea acțiunii de control, concluziile vor fi prezentate conducerii Ministerului Transporturilor”, transmite ministerul, printr-un comunicat de presa.
Într-un material publicat în Evenimentul Zilei și preluat, ulterior, de Capital, s-au prezentat legăturile care există între directorul general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA, Nicolae Dan Tivilichi, și vicepremierul Viorel Ștefan. Acesta, ar fi fost sprijinit în funcție de Viorel Ștefan. Compania Națională este o societate de interes național care are în administrare porturile Constanța, Midia și Mangalia. Viorel Ștefan a intrat în partid în 1993 şi a deţinut trei mandate de senator şi două de deputat. El a fost şi ministru al Finanţelor Publice dar a fost remaniat după mai multe critici venite din partea lui Liviu Dragnea.Conform declaraţiei de avere, vicepremierul Viorel Ștefan deţine acţiuni la Navrom Bac, Navrom Reparaţii şi TTS SA societăţi care fac parte din grupul Navrom Galaţi. Grupul de firme Navrom Galaţi din care face parte şi TTS SA este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa transportului fluvial, dar şi un operator important ce deţine facilităţi portuare (dane de operare) în Portul Constanţa, închiriate de la CN APMC SA.