Îngrijorat de posibilele reacţii ale operatorilor rutieri, ministrul Ludovic Orban promite ajustarea taxei de drum. Despre calendarul de aplicare etapizată a tarifului de utilizare a drumurilor publice se ştia încă din 2002, dar problemele abia acum încep să apară.
Transportatorii rutieri se tem pentru afacerile lor. Majoritatea se declară consternaţi de preţul pe care vor trebui să îl plătească pentru utilizarea drumurilor naţionale începând cu anul viitor. Poziţia oamenilor de afaceri din transportul rutier este de înţeles dacă luăm în calcul faptul că ar trebui să plătească, pentru un camion de peste şapte tone, cu 280 de euro mai mult decât acum. Şi asta, în ciuda faptului că au investit în maşini noi cu norme de depoluare Euro 3 sau chiar Euro 4. Pe de altă parte însă, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că „vom analiza posibilitatea diminuării creşterii tarifului“, menţionând însă că această micşorare nu trebuie să fie semnificativă.
Toată tevatura privind costurile mari ale utilizării drumurilor din 2008 a început în urma anunţului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) în care se menţiona că „de la 1 ianuarie 2008, tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale va atinge nivelul maxim prevăzut în Directiva nr. 1999/62/CE“. Un calcul aplicat unei companii care deţine în parcul auto 50 de vehicule Euro 2 şi peste, mai grele de şapte tone, ne arată că, în timp ce pentru perioada ianuarie 2002 – decembrie 2004, suma alocată vinietei era de 10.500 de euro anual, iar între ianuarie 2005 şi decembrie 2007, aceasta era de 21.000 de euro, începând cu prima zi a anului viitor, aceeaşi firmă ar trebui să plătească nu mai puţin de 35.000 de euro.
Deşi declară că „nu au fost făcute calcule şi nu putem face speculaţii în acest moment“, este foarte posibil ca transportatorii rutieri să fie nevoiţi să majoreze tarifele de transport. „Cel mai probabil, toate aceste modificări de costuri de exploatare se vor regăsi în preţul final către client, dar nu mai devreme de trei luni“, ne-a declarat Andrei Gheorghe, transportation manager Fan Courier. Chiar şi pentru posesorii de autoturisme costurile sunt semnificative. Spre exemplu, deţinătorul unui autoturism cu propulsor non Euro, care nu plătea nimic în 2004, iar anul acesta a achitat 24 de euro, în 2008 ar trebui să plătească 40 de euro.
Doar creşteri de 35% – 45%
Pentru a lămuri lucrurile privind intenţia de diminuare a tarifelor pentru 2008, Mihai Grecu, directorul CNADNR ne-a declarat că „Ministerul Transporturilor intenţionează să diminueze creşterea de 66,7% la numai 45% în cazul rovinietelor pentru şase luni şi la 35% pentru cele pe 12 luni“.
Ministrul transporturilor încurcă lucrurile
Justificând tarifele mari prin planurile care prevăd ca „până în 2013 să ajungem cu dezvoltarea infrastructurii la un nivel apropiat de cel al UE“ şi considerând că „şoferii sunt de acord să mai facă un mic sacrificiu ştiind că vor avea drumuri mai multe şi mai bune“, pentru ca mai apoi să accepte că majorarea tarifelor este prea bruscă, Ludovic Orban nu a făcut decât să deschidă cutia Pandorei. Asociaţia Industriei Feroviare (AIF) a declarat că „ia act cu consternare de ultimele declaraţii ale ministrului transporturilor“, considerând că producătorii de material rulant şi transportatorii feroviari sunt nedreptăţiţi. Reprezentanţii AIF susţin că majorarea tarifului pentru transportatorii rutieri este justificată, măcar pentru a nu perpetua „concurenţa neloială pe care transportul rutier o face celui feroviar“. Taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI) este 0,032 lei/tonă/km, în timp ce taxa de acces la infrastructura rutieră este de 0,0068 lei/tonă/km, adică de cinci ori mai puţin.