Roxana Mînzatu, despre proiectele prioritare: Investim în crearea de universități europene

Roxana Mînzatu 01

Sursa foto: Arhiva companiei

Roxana Mînzatu, noul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a preluat responsabilitatea portofoliului „Oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”. Ea va pune accent în mandatul său pe combaterea inegalităților, sprijinirea categoriilor vulnerabile și promovarea educației de calitate.

Roxana Mînzatu își conturează prioritățile

Roxana Mînzatu, noul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a preluat responsabilitatea portofoliului „Oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”, având ca obiectiv principal plasarea oamenilor în centrul politicilor europene. Este pentru prima dată când un român ocupă această poziție de rang înalt în cadrul Comisiei Europene.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a subliniat importanța acestui rol, indicând că Mînzatu va avea un mandat centrat pe drepturile sociale, educația de calitate și condiții de muncă echitabile.

„Ea va asigura că punem oamenii pe primul loc. Pentru că productivitatea depinde de condiții bune de muncă. De câștigarea unui salariu corect. De un echilibru bun între viața profesională și viața privată. Găsirea unei creșe pentru copiii tăi și îngrijire bună pentru părinții tăi în vârstă. Și pentru a avea acces la case decente și accesibile”, a susținut președinta Comisiei, în prezentarea comisarilor pe care a făcut-o în fața Parlamentului European.

Obiectivele prezentate de Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen a evidențiat că misiunea pe care Roxana Mînzatu o are este să asigure că oamenii rămân pe primul loc în Uniunea Europeană. Aceasta a explicat că prioritățile noului vicepreședinte includ:

  • Crearea de condiții de muncă mai bune și promovarea salariilor corecte;
  • Echilibrarea vieții profesionale cu cea personală;
  • Îmbunătățirea accesului la educație, îngrijire pentru copii și sprijin pentru familiile cu părinți în vârstă;
  • Promovarea locuințelor decente și accesibile.

În plus, Mînzatu va conduce un program social ambițios, incluzând actualizarea Pilonului European al Drepturilor Sociale și consolidarea dialogului social în Uniunea Europeană.

„Această idee de a pune oamenii pe primul loc a fost întotdeauna nucleul economiei sociale de piață a Europei. Ne dorim parteneri sociali puternici. Piața poate funcționa bine doar dacă și dialogul social prosperă. Trebuie să ne asigurăm că întărim drepturile sociale în Europa. Roxana va conduce programul social ambițios pe care l-am propus – începând cu actualizarea Pilonului European al Drepturilor Sociale. Știu cât de important este acest lucru pentru voi aici, în această Cameră. Așa că vreau să spun că v-am auzit apelul. Și mă bucur să anunț că drepturile sociale și locurile de muncă de calitate vor face parte din titlul Roxanei de comisar”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

Dezvoltarea unor universități europene

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, Roxana Mînzatu a detaliat câteva dintre inițiativele prioritare pe care intenționează să le implementeze, cu un impact semnificativ pentru România și pentru întreaga Uniune Europeană.

Mînzatu dorește să promoveze dezvoltarea unor universități europene prin alianțe între instituții de învățământ superior din mai multe state membre. Aceste universități ar urma să aibă campusuri și resurse comune, oferindu-le studenților posibilitatea de a urma cursuri și programe în mai multe locații europene, fără a părăsi complet țara de origine.

Comisarul a explicat că acest concept va fi finanțat prin programul Erasmus, dar și cu sprijinul statelor membre. Universitățile din România vor putea astfel beneficia de acces la resurse educaționale de top din alte țări europene, contribuind la formarea unei generații mai competitive pe piața globală.

„Este vorba despre universități care să aibă campusuri și resurse în mai multe state membre prin alianța formată din mai multe instituții educaționale și care să permită tinerilor să aibă experiențe educaționale nu doar plecând din țara lor și studiind în altă parte, ci fiind mobili și parcurgând un program educațional, semestru cu semestru, modul cu modul, în mai multe instituții educaționale, partea a acestui concept de universitate europeană. Deci vreau să avem acest instrument pentru tinerii și pentru viitorul Europei”, a explicat comisarul.

Diploma europeană

Un alt proiect este introducerea unei diplome europene recunoscute automat în toate statele membre ale UE. În prezent, recunoașterea diplomelor pentru studii sau angajare în alte țări UE este adesea complicată și presupune proceduri birocratice dificile.

Diploma europeană ar simplifica acest proces, sprijinind mobilitatea tinerilor și integrarea lor profesională.

„În prezent, dacă obții o diploma de universitate este diploma recunoscută de universitatea ta, dar dacă vrei să o folosești ca să obții un job sau să faci un master, doctorat în alt stat membru, este destul de complicat, procedurile de recunoaștere care unor pot fi anevoioase”, explică Roxana Mînzatu.

Fondul Social European și Fondul Social pentru Climă

Mînzatu a subliniat importanța Fondului Social European, un instrument care finanțează proiecte pentru combaterea abandonului școlar, sprijinirea familiilor vulnerabile și reducerea inegalităților sociale. Pentru România, acest fond este esențial, oferind resurse pentru plata facturilor la energie și alimente în gospodăriile defavorizate.

„Eu coordonez o finanțare care pentru români înseamnă mult, la fel ca și pentru europeni. Sunt banii pe care îi folosim în combaterea abandonului școlar, sunt voucherele pe care le plătim pentru familiile nevoiașe pentru a-și plăti facturile crescute la energie electrică sau pentru a-și putea procura alimente. Vreau ca acest fond social european să continue să fie un instrument puternic de sprijinire a persoanelor vulnerabile”, a spus Roxana Mînzatu.

De asemenea, Fondul Social pentru Climă este un alt instrument cheie în viziunea sa. Acesta va sprijini gospodăriile și companiile afectate de sărăcia energetică, precum și creșterile de prețuri la utilități. Mînzatu consideră că utilizarea inteligentă a acestui fond poate proteja o parte semnificativă din populația României de efectele negative ale tranziției energetice.

„Un instrument care va sprijini în mod special persoane, gospodării, firme și persoane juridice care sunt afectate de ce numim sărăcie energetică, creșterea prețurilor cu energia, utilitățile. E un fond pe care cred că România dacă îl folosește foarte inteligent putem proteja o bună parte din populație”, a explicat comisarul.