Informația momentului despre Rudel Obreja. Omul de afaceri este pregătit să ceară o prelungire privind întreruperea pedepsei sale. Acesta se va prezenta în curând în fața magistraților.
Rudel Obreja este pregătit să se prezinte din nou în fața magistraților. Fostul sportiv și actualul om de afaceri a deschis un nou proces prin care cere prelungirea întreruperii pedepsei.
Menționăm că, la momentul actual, Rudel Obreja beneficiază de cele trei luni de întrerupere a pedepsei, care vor expira luna viitoare. Drept urmare, pentru a se asigura că nu se întoarce în spatele gratiilor, Obreja a decis să ia măsuri din timp.
Săptămâna viitoare, Rudel Obreja se va prezenta din nou în fața judecătorilor unde își va susține motivele și totodată, unde va trebui să demonstreze că boala gravă de care suferă nu poate fi tratată în sistemul penitenciar.
Amintim că la finele lunii iulie, omul de afaceri a reușit să obțină o întrerupere a pedepsei pentru o perioadă de trei luni, astfel încât să poată fi tratat. Pentru a se asigura că va beneficia de o altă întrerupere a pedepsei, astfel încât să își continue din nou tratamentul, acum, Rudel Obreja a decis să facă din timp o cerere instanței.
Decizia instanței privind întreruperea pedepsei în cazul lui Rudel Obreja
„Admite cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din 28.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală; formulată de petentul OBREJA RUDEL,(date); deţinut în PENITENCIARUL BUCUREŞTI JILAVA. Dispune întreruperea executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, aplicată petentului OBREJA RUDEL, prin sentinţa penală nr. 181 din 28.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 50 din 5.06.2018; pentru o perioadă de 3 luni.
Pe durata întreruperii executării pedepsei, petentul OBREJA RUDEL trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a ROMÂNIEI decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Inspectoratul General al Poliţiei Bucureşti pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa situată în Bucureşti, str. …, Sector 2, fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
e) să se prezinte, de îndată, după punerea în libertate; la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul”, au decis magistrații la finele lunii iulie.
În ce stare se află Rudel Obreja?
În ceea ce privește starea de sănătate a lui Rudel Obreja, într-un interviu acordat la România TV, soția acestuia spunea că acesta a început chimioterapia și că se confruntă cu reacții adverse extrem de puternice.
Totodată, femeia mai spunea și că acesta are nevoie de o îngrijire specială zilnic, aceasta fiind alături de el pe tot parcursul tratamentului.
„Înainte de toate, este foarte bine că nu se mai află sub paza gardienilor, aşa are parte de un act medical complet. A început chimioterapia, există reacţii adverse puternice, vărsături, căderea părului. Va continua pe o perioadă lungă de-acum încolo. Eram stresată pentru că situația lui medicală era delicată şi încă este şi avea nevoie de toată îngrijrea pe care nu o putea avea sub pază.
Plus deplasările trebuiau aprobate. Sunt alături de el zilnic, stau cu el, soțul meu este între spitale şi casă, este la spital în cea mai mare parte a timpului. Acum s-a externat după o intervenție chirurgicală, viața lui curge între spitale şi medici”, declara soția lui Rudel Obreja.