Săptămâna de după Paște se numește Săptămâna Luminată și amintește de miracolul creștinătății. După Sărbătoarea Pascală, Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Este o perioadă de 50 de zile pline de bucurie pentru Învierea lui Hristos care se termină la Pogorârea Duhului Sfânt, adică de Rusalii.
Potrivit tradiției, săptămâna care urmează după Învierea Domnului se numește Săptămâna Luminată. Biserica numește această săptămâna că fiind Săptămâna Luminată, în care creștinii poartă în suflet lumina Învierii lui Hristos.
În această perioadă, slujbele de la Biserică sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările și citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morți a Mântuitorului.
Pe parcursul acestei perioade credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”.
Ce este interzis să faci până la Înălțarea Domnului
În Săptămâna Luminată nu se fac parastase pentru cei adormiți. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii, zi denumită în Transilvania și Paștile Mic.
Slujbele din Săptămâna Luminată se țin cu Ușile Împărătești larg deschise.
În Săptămâna Luminată este interzis complet postul pentru toți ortodocșii, credincioșii întremându-se astfel după cele opt săptămâni de post anterior Sfintelor Paști. Zilele de miercuri și vineri din această perioadă sunt însemnate în calendar cu „hărți”. Astfel, deși în mod obișnuit este post, în Săptămâna Luminată se dezleagă la toate mâncărurile de dulce. Totodată, până la Marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt, miercurea și vinerea se face dezlegare la pește.
În Săptămâna luminată și până la Înălțarea Domnului nu se îngenunchează.
Chiar și slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, indiferent pentru cine ar fi săvârșită (preot, călugăr sau mirean), este înlocuită de slujba Învierii, iar preotul poartă la înmormântare veșminte albe, luminate.
În Săptămâna Luminată, creștinii spun și o rugăciune specială înainte de masă și una după masă.
Rugăciuni în Săptămâna Luminată pentru sănătate și pace în casă
În Săptămâna Luminată se rostesc rugăciuni speciale. Credincioșii mulțumesc pentru miracolul Învierii. Credincioșii se roagă în Săptămâna Luminată pentru iertarea păcatelor, „cu voie, sau fără voie”, pentru pace în casă și liniște, pentru mântuire, pentru dreptate, pentru sănătate și pentru ocrotirea lui Dumnezeu.
Există o rugăciune care se rostește, sau se cântă, în fiecare seară din Săptămâna Luminată. Pentru că este o rugăcine de bucurie, care amintește de miracolul Învierii, nu trebuie rostită în genunchi. De asemenea, în această rugăciune specială, credincioșii cinstesc miracolul Învierii lui Hristos:
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grairii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-mi-l mie, slugă Ta. Așa, Doamne Împarate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin.
„Cel ce a înviat din morți, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Preacuviosilor și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.
„Bine ești cuvântat, Stăpâne Atotștiitorule! Care ai luminat ziua cu lumina de soare și noaptea ai strălucit-o cu raze de foc. Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei și a ne apropia de începuturile nopții. Ascultă rugăciunea noastră și a tot poporului Tău. Și ne iartă tuturor păcatele noastre cele de voie și cele fără de voie.
„Primește rugăciunile noastre cele de seară și trimite mulțimea milei Tale și a indurărilor Tale peste moștenirea Ta. Ocrotește-ne cu sfinții Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptății Tale. Îngradeste-ne cu adevărul Tău. Păzește-ne cu puterea ta. Mântuiește-ne de toată primejdia, de tot vicleșugul celui potrivnic.
„Și ne dăruiește în această seară cu noaptea ce vine și toate zilele vieții noastre desăvârșit, cu pace, fără de păcate, fără sminteală și fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.”
Ce rugăciune se rostește după masă în Săptămâna Luminată
,,Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Acum.
Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime că slava Domnului peste tine a răsărit. Saltă acum și te bucură Sioane, iară tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea Celui născut al tău.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne miluiește! (de 3 ori)
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin”.