Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie 2023. În fiecare an, creștini-ortodocșii sărbătoresc adormirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir pe data de 26 octombrie 2023.
A fost prefect al Tesalonicului pe vremea domniei împăratului roman Maximian. Pentru că L-a mărturisit pe Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu Cuvântul și i-a adus pe mulți păgâni la adevărata credință, a fost întemnițat la porunca împăratului, apoi a fost ucis cu sulițele.
Trupul său a fost îngropat cu cinste. La un moment dat, din mormântul său au început să curgă picături de mir, prin care s-au săvârșit multe minuni. De aceea, el a fost poreclit „Izvorâtorul de Mir”.
Având nădejde în puterile sale, creștin-ortodocșii se roagă către el pentru a-i ajuta în diverse probleme. În ziua prăznuirii sale, se rostește această rugăciune:
„Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ţie în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară. Aşa cum tu ai reuşit să nu te închini la idoli şi la duşmanii Lui Hristos, tot aşa ajută-ne să-i biruim pe toţi duşmanii noştri ştiuţi şi neştiuţi.
Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere şi binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne aduc pagubă şi să ne despartă de persoanele pe care le preţuim şi le iubim.
Aşa cum l-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creştinii din Salonic, tot aşa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ură şi de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră şi ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea Lui milă. Amin!”
Despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinți dreptcredincioși. Tatăl său era voievod în cetatea aceea, ascunzându-și credința în Iisus Hristos și slujindu-I Lui în secret.
În acea vreme, creștinii ortodocși erau omorâți de conducătorii păgâni. În casa sa, avea o cameră specială pentru rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur și cu pietre scumpe. O icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și o icoană a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria.
La un moment dat, tatăl său a murit, așa că el a fost pus în locul lui în funcția de voievod al cetății Solun.
Împăratul Maximian i-a poruncit atunci: „Păzește patria ta și s-o cureți de necurații creștini, ucigându-i pe toți cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit.”
El, însă, a mărturisi înaintea tuturor oamenilor că Iisus Hristos este Dumnezeu Adevărat, Dumnezeu Cuvântul. Nu a ucis creștinii ortodocși, ci i-a adus pe păgâni la adevărata credință. La scurt timp, păgânul împărat a aflat totul.
Furios, a poruncit să fie întemnițat, apoi ucis cu sulițele. Când a fost ucis de ostașii împăratului, se afla lângă el slujitorul său: Lupul. El a luat haina lui și inelul lui înmuiate în sângele mucenicesc și a făcut multe minuni cu ele.