Negocierile care au loc la nivelul UE despre statul de drept și libertăți nu ar trebui amestecate cu chestiunile financiare, a declarat premierul portughez Antonio Costa, după vizita sa efectuată marți, la Budapesta. Potrivit mass-mediei din Portugalia, premierul de stânga este dispus să sprijine poziția reprezentată chiar și de țările Grupului de la Visegrad, potrivit căreia finanțările acordate statelor membre ale UE pentru redresarea economiei nu pot fi condiționate de criterii neclare, motivate politic privind statul de drept, transmite Magyar Nemzet.
Rui Tavares, fost eurodeputat, care a făcut parte din Partidul Verzilor Europeni, nu trebuie prezentat publicului ungar. Fostul raportor, care a calomniat sistematic Ungaria, ca și succesorul său, europarlamentarul olandez Judith Sargentini, și-a făcut auzită vocea din nou, de această dată în legătură cu vizita efectuată marți, la Budapesta, de premierului portughez, Antonio Costa. Într-un articol publicat în paginile ziarului liberal portughez Público, Tavares l-a atacat pe premierul portughez, care dealtminteri este socialist, din cauză că ar fi dispus să susțină la summit-ul care va începe vineri, la Bruxelles, poziția Ungariei, respectiv a țărilor Grupului de la Visegrad, potrivit căreia acordarea finanțărilor din bugetul multianual pentru următorii șapte ani al UE și pentru redresarea economiei nu pot fi condiționate de îndeplinirea unor criterii neclare, motivate politic, privind statul de drept.
Costa: Statul de drept nu are nicio legătură cu disputa privind bugetul UE
Deși Antonio Costa și premierul ungar Viktor Orbán nu au susținut marți seara o conferință de presă, politicianul de stânga întorcându-se acasă la Lisabona, a informat presa locală despre vizita sa la Budapesta. Potrivit portalului de centru dreapta, numit Observador, premierul a subliniat că negocierile privind statul de drept și libertăți nu trebuie amestecate cu disputele financiare, respectiv cu divergențele apărute între statele membre ale UE în privința bugetului Uniunii Europene pentru următorii șapte ani, deoarece valorile nu pot fi cumpărate.
Presa portugheză astfel a apreciat afirmațiile premierului portughez: Antonio Costa vrea să evite neapărat ca un eventual veto ungar să blocheze adoptarea pachetului de salvare, deosebit de important pentru Portugalia, la summit-ul de la Bruxelles, care va avea loc în această săptămână. Observador mai scrie că premierul portughez a trebuit să facă un pas politic real în legătură cu Ungaria, adesea condamnată de stânga europeană. Costa a declarat canalului portughez de televiziune RTP: Libertățile și statul de drept sunt chestiuni centrale, dar acestea trebuie soluționate în conformitate cu procedura prevăzută în Articolul 7 din Tratatul UE. Aceste chestiuni nu au nicio legătură cu negocierile privind bugetul și pachetul de salvare al UE.
Replicile lui Tavares nu au întârziat
Fostul raportor portughez l-a atacat pe Antonio Costa în articolul său, intitulat ”Discuții dezgustătoare în cadrul Uniunii Europene”, pentru că acesta a încheiat, probabil, o alianță cu premierul ungar, așezând pe prim-plan interesele Portugaliei. În opinia lui Tavares, premierul portughez ar fi trebuit să-i spună lui Viktor Orbán doar atât: dacă nu vrei ca finanțările UE să fie legate de criteriile privind statul de drept, atunci noi vom înființa un fond care va fi avantajos doar pentru țările zonei euro din care Ungaria nu face parte. Politicianul de stânga s-a întrebat: Oare ce calificativ se poate acorda unui premier care merge într-un alt stat membru al UE pentru a discuta, ca în final să susțină ideea că economia poate fi separată de valori?
În articolul său, Tavares a abordat pe larg situația din Ungaria, susținând că din 2010, Viktor Orbán a distrus integral statul de drept. Potrivit politicianului portughez, deși, starea de urgență între timp s-a încheiat în Ungaria, legile folosite de Orbán pentru a menține puterea în mâinile sale, în general au rămas în continuare în vigoare.