Summit-ul NATO de la Bucureşti ar trebui să clarifice problemele legate de sursele de aprovizionare ale gazoductului Nabucco. România a mizat exclusiv pe această carte şi aşteaptă o confirmare a deciziei SUA de a susţine acest proiect.
Va rămâne România singura ţară est-europeană ocolită de principalele coridoare ce vor asigura transportul gazelor naturale dinspre est spre Europa Centrală şi de Vest? Da, ar răspunde majoritatea celor care consideră că România nu a avut capacitatea de a-şi promova propriul interes în relaţia cu Rusia, aşa cum au făcut alte state europene. S-a evidenţiat în repetate rânduri, de către analişti şi oameni politici, că Bucureştiul a dus o politică păguboasă în relaţia cu marea putere de la Răsărit, fără a avea abilitatea de a milita pentru politica energetică unitară a UE şi de a-şi susţine în acelaşi timp propriile interese naţionale, cum au făcut state precum Ungaria şi Bulgaria. Lucru adevărat, cu o singură menţiune. România nu este interesată în acest moment să se implice în proiecte de dezvoltare a unor noi rute de tranzit, atâta timp cât este vorba tot de gazul rusesc. Practic, România a mizat pe o singură carte şi aceasta este proiectul Nabucco, ce ar urma să îi asigure accesul la o nouă sursă de gaze, fie că va fi vorba de zona caspică, fie de Iran sau Egipt.
Dependenţi 100% de Kremlin la importul de gaze
Altfel spus România nu doreşte să facă nici un demers pentru a fi inclusă în proiectele de tranzit lansate de Gazprom. „Pentru a respecta angajamentele de diversificare a surselor, România nu are decât o singură opţiune: să caute şi alte surse în afara celei din care importă acum în proporţie de 100%. Acest lucru conduce la preferinţa logică pentru Nabucco în raport cu alte infrastructuri potenţiale de transport al gazelor“, a declarat, pentru Capital, Radu Şerban, director în cadrul Direcţiei Diplomaţie Economică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Raţionamentul este simplu şi ţine cont de modul cum se poziţionează România între statele UE, din punctul de vedere al raportului dintre producţia internă şi import. Astfel, România îşi asigură din import circa 30% din consumul anual de gaze, iar diferenţa, din producţia proprie, în timp ce în Uniunea Europeană, dependenţa de importul de gaze este de 57% şi va ajunge, conform previziunilor, la 84% în 2030. O altă caracteristică este provenienţa gazelor. Dacă Rusia furnizează în prezent circa 44 % din gazele importate de UE, pentru România, furnizorul rus asigură 100% din importuri. „Atunci când se abordează problema diversificării surselor, una este cota de dependenţă de 44 % a UE faţă de Rusia şi alta cea de 100% a României. La 100% nu mai avem ce negocia“, a explicat Radu Şerban.
Gazele ruseşti vor fi tot mai puţine şi mai scumpe
Un alt argument care justifică opţiunea pentru Nabucco este faptul că ţara noastră are o capacitate anuală de tranzit a gazelor de 28 miliarde mc, aproape dublă faţă de preluările de gaze care se realizează în baza contractelor angajate. Ceea ce înseamnă că nu se justifică la acest moment o investiţie în crearea altei rute de transport având aceeaşi sursă. Există riscul ca o investiţie în infrastructura de tranzit să nu poată fi recuperată în cazul în care capacitatea nu este suficient utilizată. „În privinţa rutelor, o investiţie trebuie să fie şi rentabilă economic. South Stream este la momentul actual cea mai scumpă conductă care ar aduce gaz în UE. Nu are nici o logică economică să investim într-un proiect extrem de scump, care s-ar amortiza de-a lungul unor decenii“, a explicat oficialul MAE.
Pariul făcut de România printr-o strategie ce pune în prim-plan găsirea unor surse alternative de gaze este susţinut de previziunile analiştilor care estimează că, în câţiva ani, Rusia se va confrunta cu un deficit de gaze. Majorarea cererii pe piaţa UE cu peste 40%, până în 2030, şi creşterea consumului intern al Rusiei vor crea probleme celui mai mare exportator de gaze naturale din lume. „Chiar şi cu gazul din Asia Centrală, Rusia va avea un deficit de gaz, până intră în funcţiune Shtokman. Vor trece zece ani până atunci, cel puţin. Gazul rusesc nu va mai putea fi dominant în Europa, aşa cum este acum“, a declarat analistul Vladimir Socol. O altă posibilă problemă legată de gazele ruseşti vizează preţul. „Ar trebui să luăm în calcul şi varianta ca Rusia să vrea să îşi alinieze preţul gazului la cel al pieţei europene“, a declarat Corneliu Condrea, director general în Ministerul Economiei şi Finanţelor. La momentul actual, gazele ruseşti au cel mai mic preţ pe piaţa europeană, excepţie făcând doar cele din Algeria. Proiectul Nabucco, susţinut de UE şi SUA, este cel care a deschis „cutia Pandorei“. Odată cu lansarea acestui proiect, Rusia a înţeles că, pentru a-şi păstra controlul asupra pieţei regionale, este esenţial să deţină infrastructura de transport şi să rămână singurul culoar prin care rezervele importante de gaze din zona caspică să poată ajunge în Europa. Un alt factor decisiv în politica energetică a Kremlinului l-a avut criza ruso-ucraineană, care a afectat livrările de gaze ale Rusiei către Europa.
De la acel moment, strategia gigantului rus Gazprom are ca puncte centrale dezvoltarea unor noi coridoare de transport, în colaborare cu partenerii strategici europeni, precum Germania şi Italia, care să ocolească Ucraina, şi menţinerea monopolului asupra accesului către resursele din zona caspică.
În lupta pentru supremaţia în Asia Centrală, Rusia a câştigat deja o primă rundă în faţa SUA. Nerealizarea proiectului promovat de SUA, al Conductei Transcaspice, ce ar fi asigurat transportul gazelor din Turkmenistan, prin Azerbaidjan, către Turcia, a avut drept consecinţă păstrarea monopolului Rusiei asupra exporturilor turkmene. S-a realizat în schimb gazoductul Blue Stream, ce subtraversează Marea Neagră, făcând legătura directă dintre Rusia şi Turcia. În acest fel, Rusia a blocat accesul direct al gazelor dinspre zona caspică spre Turcia şi mai departe spre Europa.
Turkmenistanul ar fi putut să fie una din posibilele surse de gaze pentru Nabucco, în condiţiile în care ar fi existat Conducta Transcaspică. Pe de altă parte, Turkmenistanul are propria abordare în acest sector, fiind interesat numai de vânzarea gazelor la graniţă, nu şi de dezvoltarea infrastructurilor de transport. Rusia a mai câştigat un punct încheind cu Turkmenistanul un contract de import pe 20 de ani. În momentul de faţă, producţia de gaze anuală a Turkmenistanului este de 70 de miliarde mc, din care 20 de miliarde sunt destinate consumului intern, opt sunt livrate în Iran, iar restul este exportat în Rusia.
Diversiunea South Stream
Strategia Rusiei de a-şi întări poziţia privilegiată de furnizor de gaze pentru Europa a fost confirmată prin lansarea a două noi proiecte: South Stream, care ar urma să alimenteze cu gaze ruseşti ţările europene, având ca punct central de tranzit Bulgaria, şi North Stream, prin care s-ar realiza legătura directă dintre Rusia şi Germania, subtraversând Marea Baltică. În cazul proiectului gazoductului South Stream, Rusia a reuşit să atragă o mare parte din ţările care sunt implicate în proiectul Nabucco, precum Bulgaria, Ungaria, Austria, dar şi Serbia. Considerat principalul rival al Nabucco, proiectul ruso-italian South Stream are însă punctele lui slabe. În primul rând, costurile pentru construcţia South Stream sunt de aproximativ trei ori mai mari decât cele pentru Nabucco. Pe de altă parte, proiectul este într-o fază incipientă, comparativ cu Nabucco: nu există studii de fezabilitate. Totodată, nici acordul pe care Gazprom l-a încheiat cu Serbia pentru acest proiect nu este încă ratificat de parlament şi situaţia este destul de incertă, având în vedere conflictul din Kosovo. În plus, South Stream va ridica probleme de protecţia mediului, precum şi de drept comercial, având în vedere că este preconizat să subtraverseze Marea Neagră, spaţiu care este împărţit în zone economice ale ţărilor riverane. Dincolo de aceste probleme, specialiştii consideră însă că va fi suficientă cerere de gaze pe piaţa europeană pentru a acoperi toate cele trei proiecte. Important este să existe suficiente surse de gaze. „Dacă ne uităm la previziuni, nici măcar Nabucco, South Stream şi North Stream nu vor fi suficiente pentru a acoperi cererea“, a declarat Corneliu Condrea.
În acest context, România are aşteptări ridicate de la Summitul NATO în privinţa clarificării aspectelor ce ar putea duce la impulsionarea proiectului Nabucco. Pe lângă Azerbaidjan, proiectul Nabucco ia în calcul ca potenţiale surse Iranul şi Egiptul. „În timp, gazul din Egipt ar putea să ajungă în România, chiar şi prin Nabucco, prin intermediul unui gazoduct panarab“, a precizat Radu Şerban. Construcţia conductei panarabe a ajuns până în Siria, la aproape 120 de kilometri de graniţa cu Turcia. Un OK occidental pentru importurile de gaze din Iran ar rezolva problema surselor de alimentare ale Nabucco.
«Nabucco se va construi, chiar dacă unele state au optat şi pentru South Stream.»
Andris Piebalgs, Comisarul european pentru energie
PROIECTE GAZODUCTE
Nabucco
Proiectul a fost gândit pentru a transporta gaz din Asia Centrală către Europa. Susţinut de UE, proiectul reuneşte în consorţiu Turcia (prin compania Botaş), Bulgaria (Bulgargaz), România (Transgaz), Ungaria (MOL), Austria (OMV) şi Germania (RWE). Construcţia gazoductului este estimată a începe în 2010, iar primele livrări de gaze, în 2013.Conducta, cu o lungime de 3.300 de kilometri şi o capacitate de transport de circa 30 miliarde metri cubi pe an, va costa aproape 5 miliarde de euro. Anul acesta este programată deschiderea procedurii de angajare a capacităţilor de transport. Turcia şi UE au stabilit ca loc de pornire al conductei localitatea Ahiboz, din apropiere de Ankara.
South Stream
Proiectul este rezultatul unui contract semnat între Gazprom şi italienii de la ENI şi va aduce gaze din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră. În Bulgaria, traseul se va bifurca spre Grecia şi Italia, în sud, iar în nord, spre Austria şi Slovenia, prin Serbia.
Oficialii Gazprom susţin că termenul preconizat pentru finalizarea conductei este 2013. Costurile pentru realizarea gazoductului sunt estimate la 14 miliarde de euro, în timp ce costul de transport al gazelor naturale din Azerbaidjan ar urma să fie cu până la 50% mai mari decât la Nabucco. Conducta va avea o lungime de 900 km şi o capacitate anuală de 30 miliarde mc. South Stream a înlocuit varianta de extindere a conductei Blue Stream.
North Stream
Este un proiect ruso-german. Prin acest gazoduct, ce se va întinde pe 1.200 kilometri, Germania ar urma să fie legată de Rusia pe sub Marea Baltică.Conducta va fi construită de un consorţiu format din Gazprom şi grupurile germane BASF/Wintershall şi E.ON/Ruhrgas. Proiectul a stârnit numeroase proteste din partea ţărilor baltice, care se tem că North Stream le va scoate de pe ruta gazelor. Germania este susţinută de UE în acest proiect considerat de importanţă strategică pentru securitatea energetică a Europei. Primele livrări de gaze către UE sunt preconizate în primăvara lui 2011.
White Stream
Lansat la începutul acestui an de premierul ucrainean Yulia Timoshenko, proiectul White Stream vizează construcţia unei conducte ce ar urma să asigure transportul de gaze din regiunea caspică (din Turkmenistan, trecând şi prin Azerbaidjan) prin Ucraina şi, mai departe, către Polonia. Proiectul a fost propus de oficialul ucrainean ca o alternativă mai eficientă la Nabucco. White Stream ar urma să subtraverseze Marea Caspică să treacă prin Georgia (portul Supsa), apoi prin Marea Neagră pentru a ajunge în Crimeea şi abia după aceea către Europa. Conducta va avea o capacitate de până la 30 de miliarde de metri cubi.
Conducta Transcaspica
Pentru realizarea acestei conducte, ce ar fi asigurat transportul gazelor din regiunea caspică spre Europa, ocolind Rusia şi Iranul, a fost semnată o convenţie încă din 1999 între preşedinţii Turkmenistanului, Turciei, Azerbaidjanului şi Georgiei. Conducta ar fi trebuit să subtraverseze Marea Caspică, făcând legătura între Turkmenistan şi Azerbaidjan cu posibilitatea conexiunii cu Kazahstan. Din Azerbaidjan, gazoductul s-ar fi conectat cu conducta South Caucasus, care face legătura Baku-Tbilisi-Erzurum (Turcia) şi mai departe cu Nabucco. Costurile conductei sunt estimate la aproape 4 miliarde euro, capacitatea acestei fiind planificată pentru 30 miliarde mc pe an. South Caucasus a început primele livrări de gaze din câmpul Shas Deniz din Azerbaidjan către Turcia la finele lui 2006.
Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008
