Rumen Radev, reales președintele Bulgariei. Va conduce țara pentru încă 5 ani
Rezultatele oficiale arată că președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost reales duminică, după ce a obținut un scor de 66,7% în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Contracandidatul său, Anastas Gherdjikov, a primit doar 31,8% din voturi a anunțat Comisia Electorală Centrală de la Sofia, după ce a numărat 99% din buletinele de vot.
Rumen Radev și Anastas Gherdjikov au candidat ca independenți. Radev a fost susținut de socialiști, în timp ce Gherdjikov a fost susținut de partidul conservator GERB, partidul fostului premier Boiko Borisov, și de DPS, formațiunea minorității turce.
Duminică, prezenţa la vot a fost sub 40%, chiar mai mică decât în turul întâi, însă procentajul respectiv nu are niciun efect asupra valabilităţii alegerilor.
În primul tur, Radev obţinuse circa 49% din voturi, iar Gherdjikov s-a clasat al doilea cu 22%.
Decizia momentului chiar la granița cu România
În primul tur, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a a fost la un pas de victorie. El a obţinut circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el tot în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%, informează DPA.
Radev este fost pilot de vânătoare și a devenit președintele Bulgariei în 2016. Acesta s-a bucurat atunci de susținerea socialiştilor, foşti comunişti. Această tabără îl sprijină şi acum. Radev este un aspru critic virulent al fostului premier Boiko Borisov. Cel din. urmă este parte a partidului conservator GERB, iar administraţia sa a fost acuzată de corupţie.
Adversarul lui Radev, Anastas Gherdjikov este independent și este susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tur.
Alegerile legislative din Bulgaria, desfăşurate duminica trecută, împreună cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au fost câştigate de noul partid anticorupţie „Continuăm Schimbarea”, cu peste 25% din voturi, urmat de GERB, cu 22%, şi DPS, cu 13%, Partidul Socialist obţinând doar 10%.
Ce s-a întâmplat în primul tur
Scrutinul din 14 noiembrie a fost marcat de un puternic absenteism, în condițiile în care bulgarii au fost chemați la urne pentru a treia oară într-un an ca să-și aleagă parlamentarii. La ora locală 16:00, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, rata de participare era de doar 26 la sută, potrivit Comisiei Electorale, cea mai slabă dintre scrutinele organizate în acest an.
Bulgaria a votat deja de două ori anul acesta, în aprilie şi apoi în iulie, punând capăt unui deceniu în care la putere s-a aflat Boiko Borisov, slăbit de manifestaţiile în masă de anul trecut. Totuşi, diferitele partide care își spun „ale schimbării” nu au reuşit până acum să se unească pentru a accede la putere.
După eşecul celorlalte două scrutinuri, în aprilie, apoi în iulie 2021, din cauza lipsei unui acord între partide, electoratul bulgar pare să-şi fi pierdut speranţa într-un viitor mai bun, mai ales că aceste noi alegeri se desfăşoară în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, care a lovit puternic Bulgaria.