Se rupe coaliţia de guvernare? Replica PSD la atacurile lui Rareş Bogdan: „Îi dăunează”
Se rupe coaliţia de guvernare din România? După acuzele lui Rareş Bogdan, Mihai Tudose îi dă replică şi lămureşte dacă există acest risc.
Fost premier şi actual manager de campanie al PSD pentru europarlamentare, Tudose spune că PSD nu a semnat protocolul de colaborare cu Rareş Bogdan, ci cu PNL.
Nu există aşadar niciun risc ca parteneriatul PSD-PNL să dispară, afirmă Mihai Tudose. El îl critică pe Rareş Bogdan, pentru că europarlamentarul PNL s-ar afla într-o „campanie electorală proprie”.
Tudose consideră inacceptabil faptul că Rareş Bogdan pune condiţii pentru realizarea bugetului, în condiţii în care Nicolae Ciucă nu a cerut aşa ceva.
„Noi n-avem niciun protocol de colaborare cu Rareş Bogdan, noi avem cu PNL-ul, iar domnul Rareş Bogdan nu este PNL. (…)
Poate anumite filme la care se uită îi dăunează. Dacă omul este în campanie electrorală proprie, îi doresc succes să se afirme.
Pune el condiţii la buget. Preşedintele partidului lui nu a pus nicio condiţie la buget şi e inacceptabil aşa ceva”, a declarat Mihai Tudose, invitat la Antena 3.
Iar taxele nu vor creşte în România ca urmare a politicilor PSD, aşa cum acuza Rareş Bogdan, a ţinut să puncteze Tudose.
PSD şi PNL nu s-au luat „din dragoste”. A fost nevoie ca România să nu cadă în haos
Mihai Tudose a explicat că parteneriatul dintre PSD şi PNL nu este „din dragoste”, ci o „căsătorie din interes”. România a avut nevoie să fie guvernată într-o perioadă extrem de dificilă, iar cele două partide au recurs la această soluţie pentru ca ţară să nu se ducă înspre haos, a spus fostul premier.
„Nu ne-am căsătorit cu ei din dragoste. (…) Căsătoria din interes (funcţionează).
Cu cine vreţi să guvernăm? Păi deocamdată funcţionează, noi sperăm să funcţioneze, adică ţara să fie guvernată, altfel e un haos”, a afirmat Mihai Tudose.
Criticile venite de la Rareş Bogdan pentru PSD
Reamintim că marţi, 14 noiembrie, Rareş Bogdan vorbea spre modul „complet imoral şi necolegial” în care se comportă PSD.
Preşedintele Iohannis a fost avertizat despre asta, spunea europarlamentarul PNL. În plus, el a precizat că liberalii ar putea face o nouă coaliţie, doar cu partide de dreapta.
„În ultimele săptămâni, luni, am avut discuții cu președintele Iohannis, în care i-am atras atenția că ceea ce face PSD este complet imoral și necolegial. Nu se comportă ca un partener loial. (…)
Vom avea nevoie de domnul președinte să le explice că România nu mare are nevoie de mări de taxe și că este imposibilă o derogare a prerogativelor din Legea Educației (…)
Permanent avem discuții cu Cioloș, domnii din USR, domnul Tomac” în vederea unei astfel de coaliții, a precizat Rareş Bogdan.