"Treaba News of the World a fost să le ceară socoteală altora. Dar a eşuat când a trebuit să dea socoteală el însuşi", scrie Murdoch, proprietarul News.Corporation, în textul cu titlul "Ne cerem scuze", purtând semnătura lui de mână.
"Ne cerem scuze pentru greşelile grave care au fost comise. Ne pare foarte rău pentru suferinţele cauzate celor care au avut de suferit", adaugă magnatul. "Înţeleg că aceste scuze nu sunt suficiente’, subliniază omul de afaceri americano-australian, care promite ‘în zilele următoare măsuri concrete suplimentare".
Rupert Murdoch a sacrificat-o, vineri, pe una dintre protejatele sale, Rebekah Brooks, nr. 2 al News Internaţional, filiala britanică a grupului său, constrânsă să demisioneze pentru a calma furtuna declanşată de scandalul interceptărilor ilegale.
În numai câteva zile, magnatul a închis brusc tabloidul News of the World, suspectat că a ascultat ilicit convorbirile a circa 400 de personalităţi, şi a abandonat un proiect-cheie al extinderii imperiului său mediatic în Marea Britanie, prin cumpărarea pachetului de posturi de televiziune prin satelit BskyB.
SURSA: Agerpres