Apare un nou partid politic în România, rupt chiar din PSD. Un fost ministru PSD, alături de un fost consilier al Vioricăi Dăncilă au anunțat lansarea unei noi formațiuni politice în țară, la scurt timp după alegeri.
Fostul ministru PSD pentru mediul de afaceri, Ilan Laufer, şi Alexandru Coita, fost consilier a lui Dăncilă a anunță înființarea unei noi mișcări politice ”Platforma Social Liberală”. Partidul își propune dublarea salariilor românilor, modificarea imnului de stat sau repatrierea românilor din diaspora.
„Am onoarea de a vă invita la Gala de lansare a ,,Platformei Social Liberale” în cadrul căreia vom prezenta Proiectul de Țară ,,România 10 în 10.”
,,Platforma Social Liberală” reprezintă un proiect politic de centru, de orientare social-liberală, proeuropeana si euro-atlantica, care își propune să devină un factor integrator pe scena politică românească. Proiectul de țară ,,România 10 în 10” se adresează tuturor românilor, indiferent de apartenența politică.
Redau in cele ce urmeaza cateva dintre elementele proiectului de tara Romania 10 in 10 care urmeaza sa fie prezentat la Cluj-Napoca:
• Dublarea venitului populației pentru a atinge o putere de cumpărare similară cu nivelul Spaniei și Italiei
• Digitalizarea completă a interacțiunii cetățeanului cu administrația după model coreean
• Lansarea unei consultări naționale pentru modificarea imnului de stat
• Repatrierea și integrarea a 1 milion de români din diaspora până în 2025
• Accelerarea procesului de înzestrare al Armatei Romane la cele mai înalte standarde NATO și introducerea serviciului militar, după model scandinav.
Trebuie să avem ambiția ca România să ajungă în primele 10 țări ca pondere economică din Uniunea Europeană iar românii să aibă un nivel de trai comparabil cu cel al statelor occidentale”, a scris Laufer pe Facebook.