Deși părea că are lucrurile sub control, Liviu Dragnea este pe cale să primească o lovitură neașteptată de la unul dintre miniștrii cabinetului Dăncilă, ministru care se află se pare pe lista celor care vor fi remaniați.
După ce a aflat că nu va mai ocupa postul de ministru după referendum, ministrul de Interne, Carmen Dan, a început să se distanțeze de afirmaţiile lui Liviu Dragnea.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, se delimitează de declarațiile lui Liviu Dragnea, cel care spunea că în 10 august, în Piața Victoriei s-a încercat o lovitură de stat. Carmen Dan susține că ea nu a folosit niciodată acești termeni în declarațiile sale publice.
Răspunsul ministrului vine ca urmare a unei interprelări depuse de vicepreşedintele PNL Florin Roman, deputat PNL.
Florin Roman a declarat luni că i-a adresat o interpelare ministrului de Interne, Carmen Dan, cu privire la sintagma folosită de aceasta și de liderul PSD, Liviu Dragnea, „lovitură de stat”.
„Carmen Dan se leapădă de Dragnea: , este răspunsul scris pe care l-am primit de la ministrul de Interne, Carmen Dan, la o interpelare pe care i-am adresat-o zilele trecute. Ministrul de Interne mai susține că nu are altceva de adăugat în legătură cu acest subiect, că toate precizările sunt cuprinse în declarații publice. Răspunsul ministrului Carmen Dan este dovada oficială a minciunii și manipulării PSD, legate de de la mitingul din 10 august”, a transmis vicepreședintele PNL Florin Roman într-un comunicat de presă.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut în mai multe rânduri că în 10 august a fost o tentativă de lovitură de stat.
Se pare că cel care ar trebui să o înlocuiască pe Carmen Dan ar fi Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea.