Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Dan Radu Ruşanu şi-a îndatorat politiceni din toate partidele prin angajarea la ASF a unor rude apropiate acestora, susţin procurorii DNA.
În 25 aprilie, DNA a anunţat că Dan Radu Ruşanu, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, fost director al Direcţiei Avizări ASF, şi SC Carpatica Asig SA, alături de alţi 10 inculpaţi, au fost trimişi în judecată în dosarul Carpatica – ASF.
Printre cei trimişi în judecată se află omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, fost director general al Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv al conducerii ASF, Radu Mustăţea, membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Corneliu Moldoveanu, vicepreşedintele ASF.
Potrivit documentelor din dosar, pentru păstrarea privilegiilor economice, membrii grupării au împletit interesele personale cu interesele de partid, ajungându-se, practic, într-un final, la manipularea şi deturnarea procesului de legiferare, prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern pentru satisfacerea intereselor personale şi de grup în detrimentul celor ale căror interese trebuiau să le protejeze.
'Marian Mîrzac a fost propulsat în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF şi s-a încadrat perfect într-un mediu infracţional incipient, construit şi consolidat de către Dan Radu Ruşanu în proaspăta înfiinţată autoritate odată cu venirea acestuia din urmă la conducerea instituţiei, în aprilie 2013. Astfel, având în subordine directă Direcţia Resurse Umane şi Direcţia Juridică, inculpatul Ruşanu şi-a îndatorat persoane influente din toate partidele politice, prin angajarea sau propulsarea în funcţii de conducere a unor rude sau afini ai acestora, asigurându-şi, în schimb, conducerea discreţionară şi promovarea unor iniţiative legislative, legate de funcţionarea ASF, care să-i asigure consolidarea poziţiei şi controlul asupra instituţiei.
DNA arată că din convorbirea telefonică purtată în 17 decembrie de Corneliu Moldoveanu şi Dan Radu Ruşanu rezultă că ASF a fost deturnată de la scopul pentru care fusese creată, servind exclusiv intereselor celui de-a doilea şi apropiaţilor săi.
'Moldoveanu: Bună seara, domnu Ruşanu! O întrebare: io mâine vroiam să pun pe… în şedinţă, sancţiunea aia pentru Lentini, ăla de la Onix, ştiţi, cu retragerea autorizării pentru conducător executiv.
Ruşanu: Aşa.
Moldoveanu: Dumneavoastră ştiţi ceva de asta? A venit Laura la dumneavoastră sau ceva cu…?
Ruşanu: Nu Laura, altcineva parcă şi mi-a zis că mâine-i băgat şi ăsta.
Moldoveanu: Păi da, dar io le-am spus să retragă asta şi ei au făcut nota cu 'avertisment scris'!
Ruşanu: N-am văzut ce i-a dat. Foarte bine! Data… Cine i-a dat asta?
Moldoveanu: Păi nu pot, decât să pun 'avertisment scris' mai bine n-o bag! Adică…
Ruşanu:… cine-a făcut nota?
Moldoveanu: Păi nu ştiu. Io am vorbit cu…. Laura Chiţoiu. Şi io am vorbit cu ea…
Ruşanu:… foarte bine! Şi în şedinţă băgăm sancţiunea care vrem noi.
Moldoveanu: Da, dar nu e normal: adică cum? Propune… Una am vorbit şi alta e… Ea îmi spune, Laura îmi spune că 'juridicu', că nu ea şi că 'juridicu' i-au zis aşa. Io nu mai înţeleg nimic! Adică…
Ruşanu:…Cornele, nu ştiu cine-a propus dar noi în şedinţă propunem ce vrem noi.
(…)
Moldoveanu: Păi problema este, că io le-am spus aşa iar… Io pe ce semnez acuma? Io semnez pe o notă cu care nu sunt de acord? Adică dă-o-ncolo…!
(…)
Ruşanu:…io am semnat-o aşa, i-am dat drumul cum au zis ei şi în şedinţă propunem ce spui tu, adică votăm ce spui tu'.
Acceptând perpetuarea situaţiei de favorizare a SC Carpatica Asig şi urmărind, pe de o parte, impunerea în cadrul consiliului ASF a unor persoane obediente acestuia, iar, pe de altă parte, întărirea propriei puteri decizionale prin preluarea, în integralitate, a atribuţiilor de a dispune controale asupra societăţilor de asigurări, exclusiv de către preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de către Guvern care să dea caracter normativ şi obligatoriu a intereselor sale personale şi de grup.
'Astfel, Ruşanu a întocmit, în fapt, prin intermediul funcţionarilor din cadrul Direcţiei Juridice a ASF, aflată în directa subordonarea a acestuia, proiectul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 93/2013, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pentru modificarea Legii 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România şi a avizat, în calitate de preşedinte al ASF, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în şedinţa de guvern din 16.10.2013 şi publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013 (fără a avea avizele necesare). Pentru atingerea intereselor personale, Dan Radu Ruşanu, în complicitate cu Daniel Chiţoiu, iniţiatorul de drept al proiectului de lege şi ministru al Finanţelor Publice la data promovării acestuia, s-a prevalat de angajamentele legislative şi instituţionale pe care ASF şi le-a asumat cu FMI şi cu reprezentanţii CE, obţinând introducerea unor modificări în proiect, care au constat în interpretarea subiectivă şi părtinitoare privind cerinţele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii consiliului ASF', susţin procurorii.
Inculpatul Marian Mîrzac, după numirea în calitate de membru al consiliului ASF, nu numai că nu a supus atenţiei consiliului situaţia precară a Carpatica Asig, care ar fi necesitat o infuzie masivă de capital şi/sau punerea sub administrare specială, dar a efectuat demersuri pentru a nu se efectua sau pentru a se amâna efectuarea controalelor la această firmă.
Declaraţia acestuia se coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice existente la dosarul cauzei.
Astfel, mai arată DNA, în 21 august 2013, ora 20,01, într-una dintre discuţiile purtate cu Laura Chiţoiu (LC), Marian Mîrzac (MM) menţiona că a reuşit, prin intimidare, să stopeze un control pe care Daniel Tudor, vicepreşedinte ASF la acea dată pe domeniul asigurărilor, intenţiona să-l demareze la SC Carpatica Asig.
'MM: A vrut să bage şi Carpatica, s-o termine iar, săptămâna trecută.
LC: A, nu, de Carpatica nu ştiu nimic.
MM: A vrut s-o bage în control. I-am spus: termină.
LC : A, control, a.
MM: Da, i s-a pus pata pe mine şi a vrut s-o… aşa.
LC: Păi da', ce, el dispune control? Ce putere are de dispune control?'
De asemenea, într-o discuţie telefonică purtată cu Radu Mustăţea, inculpatul Mîrzac îi comunică că a reuşit să amâne adoptarea unor norme a căror punere în aplicare ar fi defavorizat Carpatica Asig, fapt ce-l determină pe Mustăţea să remarce că: '…e bine pentru noi, rău pentru voi'.
Marian Mîrzac, prevalându-se şi de relaţia apropiată pe care o avea cu Ruşanu, a avut acces la aceste date şi informaţii pe care le-a transmis în toată perioada premergătoare declanşării controlului, prin intermediul inculpaţilor Vinereanu şi Mustăţea, conducerii Carpatica Asig şi, implicit, lui Ilie Carabulea, care i-au permis acestuia să remedieze deficienţele sau să ascundă controlului anumite dosare.
Astfel, în 16 septembrie 2013, în intervalul 13,29 – 13,40, au loc schimburi de sms care arată că Mîrzac îl avertizează pe Mustăţea: 'Vedeţi că o să vină controale!!', 'Pe ce şi când? Le-aţi dat drumul la ăia?', 'Nu. Am amânat. Şi urmează controale la toate soc care fac RCA şi au cota mare de piaţă…', 'Deci ce se vb de brokeri şi am auzit aseară se confirmă…', 'Păi au zis că nu doar la ăştia sunt probleme… mai sunt şi alţii… de Carpatica a zis că e în revenire şi acolo lucrurile se mişcă spre bine…', 'Păi să verifice şi să se convingă că aşa stau lucrurile', 'Tudor n-a fost… a minţit că vine şi nu a mai venit… pregătiţi-vă!!!', 'Ok'.
La ora 15,06, Mustăţea a primit de la postul telefonic utilizat de Vinereanu mesajul: 'Vine controlul miercuri'.
AGERPRES