“Consultanţii de la Romgaz au evaluat greşit oferta, uitându-se mai mult după interesele lor, nu după cele ale vânzătorului , care îi plăteşte”, spune Dan Radu Ruşanu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Datorită cererii cu mult mai mari decât cea estimată de consultanţii (Goldman Sachs, Erste, BCR şi Raiffeisen Capital & Investment), Guvernul, ca vânzător, a fost obligat să reducă preţul pentru acţiunile Romgaz scoase la vânzare.
“Dar atunci când este un consultant plătit de statul român, el trebuie să maximizeze profitul tuturor părţilor implicate – inclusiv emitentul, căruia trebuie să îi ofere un interval de preţ cât mai mare pe măsura a ceea ce este dispusă piaţa să plătească. Un consultant care nu maximizează în primul rând profitul clientului său poate fi privit ca un consultant mai puţin serios. Mi-aş dori ca, pe viitor, statul român să apeleze la cei mai serioşi consultanţi, repet interesaţi în principal de maximizarea veniturilor emitentului şi ţinând cont în egală măsură de interesul pe care o acţiune precum cea a Rom¬gaz ar putea să îl suscite în piaţă. Sub¬es¬ti¬marea pieţei locale a fost un lucru gre¬şit“, a explicat Ruşanu.
Potrivit acestuia, consultantul şi intermediarii(nr: Erste, BCR, Goldman Sachs, Raiffeisen) au făcut către ASF “ demersuri care ar fi putut fi interpretate ca presiuni”.  
„Păi când ai economisire de peste 46 miliarde de euro (în România) chiar credeţi că în cazul unei societăţi ca Romgaz îi este greu să tragă 600 milioane de euro? Aceasta a fost cifra iniţială estimată de Guvrern ce urma să fie obţinută. Dar am observat că emitentul şi consultantul au coborât această dorinţă iniţială, pentru că preţul de ofertă a fost departe de prima estimare“, a menţionat Ruşanu.
Ceea ce scapă Ruşanu din vedere, după ce statul s-a văzut cu sacii în căruţă, este că pe tranşa investitorilor instituţionali preţul rezultat a fost de 30 lei, cu 2 lei sub preţul maxim, ceea ce demonstrează că evaluarea Romgaz a fost aproape perfectă din punct de vedere al unor investitori profesionişti.
Doar dacă pe această tranşă se subscria la preţul maxim de 32 lei şi cererea instituţionalilor depăşea cu mult oferta, atunci se putea vorbi de o evaluare greşită.
Ruşanu apreciază oferta după interesul investitorilor de retail. Aceştia nu sunt însă mai relevanţi decât cei instituţionali. Tocmai de aceea toate oferte mari le alocă investitorilor instituţionali cea mai mare parte a acţiunilor.
Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat pe tranşa investitorilor de retail de la Romgaz s-ar putea să nu aflăm prea curând, cererea fiind alimentată foarte mult de formele de împrumut acordate de băncile locale clienţilor lor, atât celor de private banking, cât şi celor mai mici. De asta oferta pe tranşa de retail a fost subscrisă 1.770%, ordinele cumulând 5 miliarde lei! Mai ales că nu vorbeam de o tranşă de valori reduse, ci de 277,5 milioane lei (123 milioane euro).
Este greu de crezut că piaţa locală de retail ar avea atâta cash disponibil peste noapte pentru o ofertă ca Romgaz, adică 5 miliarde de lei. Fiecare a fost disperat să prindă cât mai mult din ofertă şi atunci a împrumutat cât mai mult. Altfel, care investitor de retail, pe banii lui, ar fi blocat atâta bănet pentru ca în final să primească o acţiune din 18 subscrise?
Cu bani împrumutaţi de la bănci, ordinele investitorilor de retail au depăşit de aproape 2,7 ori întreaga ofertă. Asta nu înseamnă că oferta a fost evaluată greşit. Pentru că dacă statul s-ar fi lăcomit să scoată oferta de 15% din Romgaz la 600 milioane euro, atunci nu ar fi primit niciun ban pe tranşa investitorilor instituţionali, pentru că un profesionist nu ar subscrie la un preţ cu 50% mai mare doar că aşa şi-ar dori statul.
Iar dacă instituţionalii nu ar fi subscris deloc la un preţ cu 50% mai mare, să presupunem prin absurd că investitorii de retail, cu experienţă mult mai mică decât primii, ar fi plasat ordine cât să acopere întreaga ofertă.
Atunci, dacă nu se făcea realocare dinspre instituţionali spre retail, oferta era declarată un eşec. Iar dacă se realoca întreaga tranşă a investitorilor instituţionali către cei de retail, rezulta că cei din urmă ar fi luat o ţeapă demnă de scheme Ponzi, iar maestrul schemei, statul român, ar fi încasat banii păgubiţilor la nivelul la care visa Ruşanu. Prin urmare cine a evaluat greşit oferta Romgaz?