Rusia a acceptat înfiinţarea unui consorţiu cu Ucraina şi UE pentru gestionarea conductelor de gaze ucrainene

Partea rusă a acceptat crearea unui consorţiu tripartit Ucraina-Rusia-Uniunea Europeană, care va îmbunătăţi fiabilitatea infrastructurii de transport al hidrocarburilor în Europa, transmite luni seara agenţia oficială de presă ucraineană Ukrinform.

O declaraţie în acest sens a fost făcută anterior de către primul ministru ucrainean Mykola Azarov, la o reuniune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Deputatul spaniol Luis Fraga a subliniat, la rândul său, că înfiinţarea acestui consorţiu tripartit va permite companiilor din ţara sa să participe la modernizarea sistemului ucrainean de transport al gazelor naturale. "Această cooperare trilaterală în formatul Ucraina-Rusia-UE creează oportunităţi pentru companiile spaniole, care vor putea să se implice în modernizarea conductelor de gaze ucrainene", a accentuat el.

Premierul ucrainean declarase anterior că Rusia a acceptat şi să renegocieze contractul de gaze încheiat de cele două ţări în ianuarie 2009, în ciuda faptului că apreciase mai devreme drept inacceptabile condiţiile pretinse de Ucraina. ‘Am reuşit să ajungem la un acord final cu Rusia în privinţa revizuirii condiţiilor contractului’ , a subliniat Mykola Azarov.

După cum scria săptămânalul Zerkalo Nedeli, Moscova a acceptat să reducă preţul la gazele livrate Ucrainei în două sectoare: bugetar şi social, cu condiţia ca Ucraina să reducă tariful de tranzit al gazelor ruseşti via teritoriul ucrainean. La o astfel de înţelegere ar fi ajuns preşedintele Viktor Ianukovici în cadrul vizitei sale efectuate la sfârşitul săptămânii trecute la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Dmitri Medvedev.
SURSA: Agerpres