Rusia a atacat trei nave ucrainene. REACȚIA oficială a României și a UE

Ministerul de Externe al României, dar și Uniunea Europeană au prezentat o reacție oficială după ce duminică Rusia a atacat trei nave ucrainene.

”Suntem profund preocupați de evenimentele din Marea Azov. Agresiunea și violarea dreptului internațional subminează securitatea în întreaga regiune. România susține pe deplin integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și dreptul de a-și utiliza apele teritoriale”, arată Ministerul de Externe al României într-un comunicat postat pe contul oficial de Twitter, citat de g4media.ro.

Reacția MAE a venit la puțin timp după ce serviciul secret rus, FSB, a recunoscut că a capturat și atacat trei nave ucrainene în Strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Azov și Marea Neagră.

De asemenea, Uniunea Europeană cere Rusiei să restabilească circulația liberă prin Strâmtoarea Kerci, potrivit unui comunicat al serviciului de politică externă al Comisiei Europene, condus de Federica Mogherini.

”Tensiunile din Marea Azov și Strâmtoarea Kerci au crescut astăzi (duminică, n.r.) într-un mod periculos, după incidentul de dimineață dintre navele rusești și ucrainene, după ce acestea din urmă încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci, precum și evoluțiile ulterioare, inclusiv închiderea strâmtorii pentru trafic de către autoritățile rusești și capturile navelor ucrainene și focurile de armă care au fost trase asupra lor. Ne așteptăm ca Rusia să restabilească libera trecere la strâmtoarea Kerci și îi îndemnăm pe toți să acționeze cu cea mai mare constrângere pentru a detensiona imediat situația”, se arată în comunicatul oficial.

Rusia şi Ucraina se acuză reciproc că au încălcat legile maritime internaţionale duminică, după ce autorităţile ruse au încercat să oprească două nave de luptă şi un remorcher din Ucraina să navigheze în jurul Crimeei în drumul spre un port ucrainean, relatează Reuters şi BBC.

Ucraina acuză Rusia că a încercat să dirijeze navele pentru a ieşi din largul Crimeei. Incidentul a provocat creşterea tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia în ceea ce priveşte Marea Azov, în care ambele ţări au drept de navigare.

Marina ucraineană a emis un comunicat prin care transmite că Rusia a „acţionat agresiv” împotriva a trei nave care navigau spre Mariupol. Rusia a acuzat Ucraina de „acţiuni provocatoare”, motivând că navele erau în apele teritoriale ruseşti.

„Navele au intrat ilegal într-o zonă închisă temporar din apele teritoriale ale Rusiei”, au transmis reprezentanţii Serviciilor Secrete ruse (FSB) printr-un comunicat.

Administraţia de la Kiev a declarat că informase Rusia cu privire la planul de navigare al navelor.