Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a cerut Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) din această țară să nu se mai amestece în problemele interne ale Rusiei.
”La 7 februarie anul curent, Ambasadei SUA la Moscova i-a fost înmânată o notă oficială prin care i se cere să oprească acțiunile incompatibile cu statutul unei misiuni diplomatice și care reprezintă ingerință în treburile interne ale Federației Ruse”, a precizat o sursă apropiată de conducerea Ministerului rus al Afacerilor Externe pentru agenția rusă de presă TASS.
Aceeași sursă a mai spus că ”Ministerul rus de Externe constată faptul că, în pofida avertismentelor repetate conținute, în special, în nota Ministerului Afacerilor Externe din 9 decembrie 2022, misiunea diplomatică americană continuă activitatea rău intenționată în spațiul informațional, permițându-și declarații nepotrivite despre conducerea țării unde-și desfășoară activitatea, răspândind, de asemenea, informații false despre Forțele Armate ale Federației Ruse, ceea ce se înscrie în fapte care se pedepsesc penal”.
Amenințări de expulzare a diplomaților
În nota oficială se mai arată că diplomații americani au fost avertizați cu privire la ” încercările de a desfășura activități subversive, recrutând „agenți de influență” cu scopul de a semăna discordie și disensiune în societatea rusă, instigând la manifestări anti-statale”, subliniind că cei care vor fi ”implicați în aceste activități vor fi expulzați, indiferent de funcțiile lor”.
”În acest sens, noului ambasador al SUA la Moscova, Lynn Tracy, primită la Ministerul de Externe la 30 ianuarie pentru a prezenta copiile scrisorilor de acreditare, i s-a solicitat în mod ferm să respecte legile ruse și să pună capăt activităților care vin în contradicție cu cerințele autorităților Federației Ruse și cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice”, a mai precizat sursa.
Rusia vrea să neutralizeze fake-urile Ambasadei SUA
Nu în ultimul rând, Federația Rusă are de gând să folosească toate mijloacele disponibile pentru ca fake-urile venite de la Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) să fie neutralizate.
”Partea rusă nu intenționează să accepte propaganda anti-rusă turbată, răspândită de resursele informaționale ale Ambasadei SUA și intenționează să folosească pentru neutralizarea ei toate mijloacele disponibile”, a mai spus aceeași sursă pentru agenția rusă de presă TASS, scrie vestidinrusia.ro.