Este informația momentului din tabăra rusă, după ce un înalt oficial rus, aflat în vizită într-un oraș cucerit de armata lui Vladimir Putin, a anunțat că Rusia va rămâne „pentru totdeauna” în sudul Ucrainei. Decizia venită de la Moscova a fost aunțată de Andrei Turciak, în timpul unei vizite la Herson.
Kievul pretinde că în acest oraș din Ucraina şi-a impus controlul încă din luna martie, transmite AFP, fiind prima dată când un înalt oficial rus anunță că Moscova vrea să își însușească teritoriu ucrainean, chiar dacă până acum Kremlinul spunea că nu vrea câștiguri teritoriale.
„Adresându-mă locuitorilor regiunii Herson, mi-ar plăcea să spun încă o dată că Rusia este aici pentru totdeauna. Nu trebuie să existe nicio îndoială în legătură cu aceasta” , a declarat Turciak, prim-vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Rusiei, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti.
Rusia va rămâne pentru totdeauna în sudul Ucrainei
Practic, vineri, Moscova și-a anunțat intenția clară de a rămâne în teritoriile cucerite de armata rusă de la declanşarea „operaţiunii militare speciale” din Ucraina, de pe 24 februarie. Până acum, Rusia a susţinut că desfăşoară doar că desfășoară o „operaţiune militară specială” în Ucraina, al cărei scop este „denazificarea” ţării vecine și independența regiunilor separatiste.
„Nu va exista nicio întoarcere în trecut. Vom trăi împreună, vom dezvolta această regiune bogată, bogată datorită patrimoniului său istoric, populaţiei care locuieşte aici”, a mai spus Turciak.
Andrei Turciak, nume cu greutate în conducerea Rusiei
Andrei Turciak, care deține şi funcţia de secretar al consiliului general al partidului puterii Rusia Unită, a mai anunţat, de asemenea, deschiderea unui centru logistic rus de ajutor umanitar la Herson. Acest centru, care va fi pus în funcţiune de Rusia Unită, se va ocupa în special de livrarea de alimente şi produse de primă necesitate, cum ar fi medicamente și ajutor medical.
Herson, singurul oraș mare care a fost cucerit de ruși
Oraşul Herson, situat în apropiere de Peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, este primul şi până la ora actuală singurul oraş important ucrainean în care ruşii şi-au impus controlul complet de la începutul ofensivei Ruşii au revendicat cucerirea zonei încă din 3 martie. Administraţia rusă a acestui oraş de coastă şi-a anunţat deja intenţia de a introduce rubla pentru a înlocui moneda ucraineană începând cu 1 mai și organizarea unui referendum.
Mai mult, civilii care încearcă să părăsească Hersonul ocupat de ruşi sunt hărţuiţi şi blocaţi de forţele ruseşti, potrivit oficialilor ucraineni. Bărbaţii sunt supuşi unor „percheziţii foarte amănunţite”, în căutarea de tatuaje.
„Ieşirea din oraş a fost complicată. Există câteva cazuri în care oamenii au reuşit să iasă, chiar şi cu un autobuz, dar majoritatea oamenilor sunt întorşi înapoi. Toate intersecţiile sunt blocate”, a declarat Yurii Sobolevskyi, un şef adjunct al consiliului regional Herson pentru televiziunea ucraineană.
Sobolevskyi a susţinut că „există cazuri în care (forţele ruseşti) comit abuzuri la punctele de control: percheziţii foarte amănunţite, obligând bărbaţii să se dezbrace, căutând tatuaje”.