Kremlinul a transmis joi că operaţiunea militară împotriva Ucrainei va dura cât timp este nevoie, în funcţie de „rezultatele” sale şi de „pertinenţa” sa, considerând că cetăţenii ruşi susţin această ofensivă.

Declarația purtătorului de cuvânt al Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a mai spus jurnaliştilor că Moscova are ca obiectiv să impună un „statut neutru” Ucrainei, demilitarizarea acesteia şi eliminarea „naziştilor” care în opinia sa se află în această ţară, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

El a mai afirmat că nimeni nu vorbeşte de ocuparea Ucrainei şi că este „inacceptabil” să se folosească acest cuvânt în legătură cu operaţiunea militară a Rusiei.

Peskov a declarat de asemenea că este imposibil ca Rusia să fie închisă în spatele unei cortine de fier.

El a adăugat că Kremlinul „a prevăzut” că pieţele ruse vor suferi de pe urma unei „reacţii emoţionale” după ofensiva asupra Ucrainei, dând asigurări că este o perioadă „trecătoare”.

„Pentru ca această perioadă emoţională să fie cât mai scurtă posibil, au fost luate toate măsurile necesare”, a declarat Peskov.

NATO: Europa va arăta altfel după invazia rusă din Ucraina

Pe de altă parte, NATO şi-a activat planurile de apărare pentru a desfăşura forţe suplimentare în ţările membre din Europa de Est şi va avea vineri un summit prin videoconferinţă, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, a anunţat joi secretarul general Jens Stoltenberg, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Am convocat un summit prin videoconferinţă mâine pentru a analiza calea de urmat şi am activat planurile de apărare pentru a putea desfăşura capacitatea forţei de reacţie rapidă acolo unde va fi necesar”, a spus Stoltenberg după ce a condus o reuniune de urgenţă a ambasadorilor la NATO ai statelor membre.

El a mai precizat că peste 100 de avioane de luptă au fost puse în alertă.

„Trebuie să răspundem cu o hotărâre şi mai mare şi cu o unitate şi mai puternică”, a spus Stoltenberg. „Nu avem planuri de a trimite trupe ale NATO în Ucraina. Ce facem acum este defensiv”, a declarat el.

Stoltenberg a subliniat de asemenea că Europa se va confrunta cu o situaţie nouă privind securitatea după invazia Rusiei din Ucraina.

„Va fi o nouă Europă după invazia la care am asistat astăzi”, a declarat el într-o conferinţă de presă.