Două baze militare aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de graniţa cu Ucraina au fost atacate luni cu drone lansate armata ucraineană, atac care a provocat moartea a trei militari ruşi şi avarierea a două avioane ale armatei ruse, a anunţat Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.
Moscova acuză Kievul de atacuri
Luni dimineaţă, ”regimul de la Kiev, cu obiectivul de a face inutilizabile avioanele forţelor noastre strategice, a încercat să efectueze atacuri cu drone de concepţie sovietică asupra bazei aeriene Diaghilevo în regiunea Riazan şi a bazei Engels din regiunea Saratov”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.
”Apărarea antiaeriană a Forţelor Aerospaţiale ale Rusiei a interceptat aceste drone ucrainene zburând la joasă altitudine (…) Trei militari ruşi au fost ucişi, iar alţi patru au fost răniţi în atac”, precizează acelaşi comunicat.
”În urma căderii şi exploziei dronelor pe aerodromurile ruseşti, două avioane au fost uşor avariate”, mai notează ministerul rus.
Două baze militare au fost lovite de atacurile cu drone. Una dintre ele, la nici 200 de km de Moscova
Agenţia rusă de presă RIA relatase anterior că trei persoane au fost ucise şi şase rănite în explozia unei cisterne cu combustibil la baza aeriană de la Riazan (185 km sud-est de Moscova).
Cealaltă bază care a fost lovită a fost Engels, în apropiere de orașul Saratov, la aproximativ 730 km sud-est de Moscova. Aceasta este una dintre cele două baze de bombardiere strategice care găzduiesc capacitatea nucleară rusească de transport aerian, cealaltă fiind în regiunea Amur din Extremul Orient rusesc.
Rusia are între 60 și 70 de bombardiere strategice de două tipuri: Tu-95MS Bear și Tu-160 Blackjack. Ambele sunt capabile să transporte bombe nucleare și rachete de croazieră cu armament nuclear.
Saratov se află la cel puțin 600 km de cel mai apropiat teritoriu controlat de Ucraina. Comentatorii ruși au remarcat pe rețelele de socializare că, dacă Ucraina poate lovi atât de departe în interiorul Rusiei, ar putea fi capabilă să lovească și Moscova.
Kievul a reacționat ironic la incidente
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor în cadrul unui briefing de dimineață că președintele Vladimir Putin era la curent cu incidentele, dar a refuzat să facă alte comentarii.
De cealaltă parte, oficialii ucraineni au menționat aceste incidente pe rețelele de socializare cu comentarii ironice.
Consilierul prezidențial ucrainean, Mikhailo Podoliak a scris pe Twitter: „Dacă se lansează ceva în spațiul aerian al altor țări, mai devreme sau mai târziu, obiectele zburătoare necunoscute se vor întoarce la punctul (lor) de plecare”.