Rusia a fost atacată! Informația a fost confirmată chiar de ministerul rus al Apărării

armata

SURSA FOTO: Dreamstime

Apărarea antiaeriană din Rusia a doborât în cursul nopţii trei drone. Potrivit informațiilor publicate de Ministerul rus al Apărării, două au fost doborâte deasupra regiunii Rostov, în sud-vestul ţării, în timp ce a treia a fost doborâtă chiar lângă Moscova, în districtul Ramenski.

În acest context, reacțiile oficialilor din Rusia nu au întârziat să apară. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe canalul său Telegram că nu au existat pagube sau victime.

Totuși, informațiile apărute în presă în urma incidentului prezintă o imagine diferită.

A avut loc un nou atac cu drone în Rusia

Mai precis, trei clădiri au suferit avarii la Rostov-pe-Don, conform informațiilor preluate de Reuters. Simultan, o persoană care a refuzat ulterior spitalizarea a fost rănită când una din drone s-a prăbuşit în centrul localităţii. Cea de-a doua dronă a căzut în afara oraşului.

La Briansk, resturile uneia din cele două drone distruse au spart ferestrele unei clădiri a gării şi au avariat maşini parcate în apropiere. Guvernatorul Aleksandr Bogomaz a anunţat că nu există victime.

De asemenea, câteva drone au lovit o clădire rezidenţială în Enerhodar, oraş din teritoriul regiunii ucrainene Zaporojie controlat de Rusia. În această locație se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, a scris sursa menționată. Guvernatorul Evghenii Baliţki a spus că nicio persoană nu a fost rănită.

Au fost interceptate mai multe drone în apropiere de Moscova

Amintim că Rusia a anunțat că a interceptat în noaptea de luni spre marţi trei drone ucrainene. Acestea se apropiau de capitală dinspre sud-vest şi nord-vest, potrivit informațiilor transmise de primarul Moscovei şi Ministerul rus al Apărării.

Primarul Serghei Sobianin a declarat că aceste drone se îndreptau spre Moscova și au doborâte înainte de „încercarea de a efectua un atac”.

Sistemele de apărare antiaeriană au distrus în jurul orei 24.00 GMT mai întâi o dronă deasupra regiunii Kaluga, la sud-vest de Moscova, apoi o alta în districtul Istra din provincia Moscova şi o a treia în regiunea Tver, la nord-vest de capitală.

Sobianin a precizat că nu s-au înregistrat victime, dar o casă a fost avariată în urma căderii unor fragmente de dronă în districtul Istra, în vestul capitalei.

Până la 50 de zboruri au fost întârziate şi alte şase au fost anulate pe aeroporturile din Moscova, potrivit agenţiei oficiale de ştiri TASS.

Pe de altă parte, Rusia a lovit mai multe clădiri rezidențiale și alte infrastructuri civile în cursul zilei de luni, potrivit Statului Major General al forțelor armate ucrainene.