Lovitură fără precedent pentru Vladimir Putin, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat un verdict la care nu se aștepta. Federația Rusă este acum bună de plată.
Rusia a fost înfrântă! Vladimir Putin, obligat sa plătească. Breaking News
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis în ziua de marți că legislația rusă privind „agenții străini” încalcă drepturile grupurilor desemnate. În acest context, a ordonat Rusiei să plătească despăgubiri pentru multe dintre acestea.
„Instanța a fost pe deplin de acord cu organizațiile reclamante că legea privind agenții străini nu numai că este imprevizibilă, dar și că împiedică activitatea legitimă a societății civile”, a explicat avocatul Agora, Kirill Koroteyev.
Amintim că hotărârea vine la o săptămână după ce camera inferioară a parlamentului din Rusia a dat aprobarea inițială unui proiect de lege care înăsprește și mai mult legislația, într-un moment de neîncredere sporită față de Occident de când Rusia a trimis trupe în Ucraina.
Un apropiat al lui Putin a avertizat liderii occidentali într-un mesaj despre războiul din Ucraina
Anterior, fostul președinte rus și aliat-cheie al lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, a avertizat liderii occidentali într-un mesaj despre războiul din Ucraina.
Medvedev spune că Moscova va ataca orașe din vest, lângă UE, dacă Ucraina va folosi rachete furnizate de SUA pentru a ataca Rusia.
Medvedev a fost în fruntea guvernului rus între 2018 și 2020, când Putin a fost reales șef al Kremlinului, deși a ocupat deja această funcție între 2012, când Putin s-a întors la Kremlin, și la începutul lui 2018.
În vârstă de 56 de ani, este în prezent șef adjunct al Consiliului de securitate națională al Rusiei. Săptămâna trecută a scris despre Ucraina și aliații săi: „Sunt adesea întrebat de ce postările mele de pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt niște nenorociți și degenerați”.
„Ei vor moartea pentru Rusia. Și atâta timp cât voi fi în viață, voi face totul pentru a-i face să dispară”, scrie 20 minutos.
Acest mesaj a fost publicat imediat după altul cu avertismentul că Rusia este gata să-și extindă ofensiva dacă teritoriul său va fi atacat de rachetele furnizate Ucrainei, relatează „The Mirror” .
„Călăreții Apocalipsei sunt deja pe drum”, a spus Medvedev.
Cariera lui Medvedev, originar din Sankt Petersburg, ca președintele rus, a fost strâns legată de Putin, cu care a lucrat îndeaproape din 1999, mai întâi ca director de campanie, șef al administrației prezidențiale și mai târziu ca prim-ministru.