Argentina va primi 10 milioane de vaccinuri anti-COVID-19, compuse fiecare din două doze ce conţin un antigen dezvoltat în prezent de Rusia, a informat Preşedinţia din Buenos Aires, citată de EFE. Potrivit sursei menţionate, Argentina va primi vaccinul rusesc Sputnik V între lunile decembrie 2020 şi ianuarie 2021. Preşedintele argentinian Alberto Fernández a informat într-un comunicat că vaccinul rusesc va fi administrat în primul rând persoanelor incluse în categoriile de risc.
Argentina, explozie de cazuri COVID-19
Argentina ocupă locul al doilea în clasamentul ţărilor latino-americane cu cele mai multe cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus, în total 1.173.533, şi locul al 12-lea în clasamentul ţărilor din lumea întreagă prin prisma numărului de decese, cu 31.140 de morţi, potrivit Ministerului argentinian al Sănătăţii. În ceea ce priveşte preţul vaccinului rusesc, acesta este mai mic sau în general similar cu valoarea medie estimată a altor antigeni dezvoltaţi în restul lumii, notează comunicatul.
Ministrul adjunct al Sănătăţii, Carla Vizzotti, a vizitat Rusia împreună cu o delegaţie prezidenţială pentru a se informa despre stadiul în care se află dezvoltarea noului vaccin rusesc. Preşedintele Alberto Fernández a declarat că va testa vaccinul rusesc asupra lui însuşi şi că speră ca în curând vaccinul rusesc să devină disponibil pentru toţi locuitorii din ţara sa.
Rusia prevede să înceapă din decembrie 2020 furnizarea şi către alte ţări din America Latină a vaccinului său Sputnik V, dezvoltat de centrul de epidemiologie şi microbiologie Gamaleia, a anunţat în octombrie Kiril Dmitriev, directorului Fondului de Investiţii Directe din Rusia (FIDR). Kiril Dmitriev a garantat că Rusia ar putea furniza cantităţi mari începând din decembrie, având în vedere că vaccinul va fi produs de India, Brazilia, Coreea de Sud şi China, dar că situaţia va depinde foarte mult de avizul agenţiilor de reglementare locale.
AstraZeneca ar putea începe distribuirea avansată a vaccinului anti-COVID la finalul lunii martie
Compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca a anunțat că ar putea începe distribuirea avansată a vaccinului pentru coronavirus la finalul lunii martie a anului viitor. Uniunea Europeană a cumpărat de la această companie 300 de milioane de doze de vaccin. AstraZeneca speră că până la finele anului în curs ”unul, două sau trei” din cele patru vaccinuri ale sale aflate în prezent în stadiu experimental vor începe să dea rezultate.